Primul lider Yakuza condamnat la moarte în Japonia: „Veţi regreta această decizie tot restul vieţii!”
Un tribunal din sud-vestul Japoniei l-a condamnat la moarte prin spânzurare pe șeful Kudo-kai, cel mai mare grup Yakuza din zona Kita-Kyushu, relatează BBC, citat de Aleph News.
Tribunalul din orașul Fukuoka a constatat că Nomura Satoru, în vârstă de 74 de ani, a ordonat patru agresiuni, dintre care una s-a soldat cu moartea.
Verdictul este fără precedent pentru că Nomura nu a comis personal acele crime și nici nu există dovezi directe împotriva lui.
Este pentru prima dată când un membru important al mafiei japoneze, Yakuza, a fost condamnat la moarte.
„Am cerut o decizie corectă… Veți regreta acest lucru pentru tot restul vieții”, i-a spus Nomura judecătorului care a prezidat ședința, după pronunțarea sentinței.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)