Primul consilier al Guvernului care folosește inteligență artificială este Ion
Premierul a anunțat în ședința de Guvern un proiect care are rolul de a informa în timp real Executivul cu privire la propunerile, problemele și dorințele românilor, prezentând primul consilier guvernamental care folosește inteligența artificială. Șeful Executivului a subliniat că este vorba despre un proiect realizat de cetățeni români.
„Astăzi avem o surpriză care nu aparține Guvernului, ci unor români care au avut o inițiativă de apreciat. Guvernul României marchează, astfel, o premieră, aș putea să îi spun, la nivel național și internațional. Discutăm despre primul consilier guvernamental care folosește inteligență artificială, este aici în stânga mea – numele lui este ION, vine de la transpunerea în oglindă a sintagmei NOI”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă în ședința de Guvern, potrivit Adevărul.
Șeful Executivului a precizat că proiectul va primi rolul de consilier onorific al premierului. „Apreciez că rolul lui este să ne ajute pe noi să putem să îi ajutăm mai bine pe cetățenii români, informând Guvernul României în timp real cu propunerile, problemele și dorințele românilor”, a mai arătat premierul.
Ion – inteligență artificială românească
„Este o inițiativă a unor cercetători și profesori români, eu le spun că sunt cei mai buni cercetători și profesori români din domeniu, care nu au vrut altceva prin acest proiect decât să dea o voce românilor. Proiectul ION reprezintă un sistem care folosește inteligență artificială pentru a capta rapid și automat părerile, opiniile românilor, doleanțele lor, folosind informațiile disponibile în spațiul public”, a mai explicat Nicolae Ciucă.
Totodată, șeful Guvernului a subliniat că proiectul este unul românesc, demarat și realizat de către cetățeni români. „Acest demers reprezintă un motiv de bucurie, pentru că este un demers al cercetătorilor, al profesorilor de top din domeniu, al firmelor și companiilor din domeniu, aici doresc să subliniez că sunt toate conduse și, la fiecare dintre ele, lucrează cetățeni români. E un proiect românesc 100%. Apreciez că acest demers nu va face nimic altceva decât să îi ajute pe români să fie auziți mai bine și în fiecare zi”, a mai precizat premierul.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)