Primele lucrări de cadastrare sistematică în zona Ștrandului Neptun au fost finalizate





Primăria Arad, printr-un operator contractat în acest scop, a finalizat primele lucrări de cadastrare sistematică realizate în intravilanul municipiului, mai exact în zona Ștrandului Neptun. Pe o suprafață de 140 ha au fost identificate 425 C.F.-uri, majoritatea fiind ale Municipiului Arad și Statului Român. În evidențele municipalității sunt 23 de contracte de concesiune și 280 de închiriere, anunță Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Arad printr-un comunicat.
„Până acum în municipiul Arad nu s-au făcut astfel de lucrări în intravilan. Este prima lucrare de acest gen ca amploare și importanță. În acest moment avem toate C.F.-urile clare. Urmează ca din luna ianuarie a anului viitor să demarăm etapa a doua pe care am anunțat-o în urmă cu ceva timp, respectiv verificarea tuturor contractelor de concesiune și închiriere pentru a vedea legalitatea și conformitatea, astfel încât de anul viitor să avem o situație clară cu privire la dezvoltarea zonei comerciale, în special”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Lucrările de cadastrare sistematică au fost realizate în cadrul proiectului „Servicii topo cadastrale pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică – sector 147 din cadrul UAT Arad”, proiect în valoare de 90.588 lei, finanțat de ANCPI prin Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)