Primele contracte din țară pentru finanțarea microîntreprinderilor în cadrul apelului 2 de proiecte al POR – PI 2.1.A, în Regiunea Vest





Primele zece contracte de finanțare în cadrul apelului 2 de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Microîntreprinderi a Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 au fost semnate astăzi, 18 februarie 2020, la Timișoara, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest.
Valoarea totală a celor zece proiecte este de 11,88 milioane lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de aproape 8 milioane de lei. Sunt primele contracte de finanțare care se semnează în cadrul apelului 2 de proiecte în Regiunea Vest și totodată primele astfel de proiecte contractate la nivel național pe acest apel.
Cele zece firme vor beneficia de fonduri europene pentru a-și dezvolta activitatea și pentru creșterea competitivității, prin achiziția de noi utilaje și echipamente moderne și crearea de noi locuri de muncă. Astfel, proiectele contractate astăzi sunt:
• „Achiziție de utilaje la Adi Agrosal & Company S.R.L.” (Bihor);
• „Creșterea competitivității companiei Arhigest S.R.L. (Timiș) prin achiziționarea de echipamente și software de arhitectură”;
• „Achiziție de utilaje la SC Depeco-Design SRL” (Arad);
• „Achiziție utilaje pentru repararea motoarelor la SC Deztm SRL” (Timiș);
• „Îmbunătățirea competitivității Eiffel Praxis SRL (Timiș) prin achiziția de echipamente performante pentru laborator de tehnică dentară”;
• „Dezvoltarea societății Granuplast Direct SRL (Bihor) prin achizitia de echipamente noi si performante”;
• „Creșterea competitivității firmei Steel Conect (Hunedoara) prin achiziția de echipamente pentru producția de cilindri hidraulici”;
• „Îmbunătățirea competitivității economice a Symph Electronics (Timiș) prin modernizare dotare tehnică și completare echipă”;
• „Dotarea și echiparea cu utilaje pentru producție, Utilaj Technology SRL (Hunedoara)”;
• „Dezvoltarea Xtratecro SRL (Timiș) prin achiziții de utilaje / echipamente moderne”.
Regiunea Vest a beneficiat de o alocare financiară inițială de 10,77 milioane euro în cadrul apelului 2 de proiecte pentru Prioritatea de Investiții 2.1.A – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – Microîntreprinderi. Ulterior, ca urmare a demersurilor realizate de ADR Vest, au fost transferate integral fondurile de pe PI 2.1.B – Incubatoare de Afaceri pe PI 2.1.A – Microîntreprinderi, alocarea financiară actuală fiind de 24,62 milioane euro.
Trebuie menționat că ADR Vest realizează în continuare noi demersuri pentru suplimentarea alocării aferente PI 2.1.A – Microîntreprinderi, apelul 2, în vederea contractării tuturor proiectelor pe care le avem și care obțin în urma evaluării punctajul minim stabilit prin ghidul solicitantului.
Valoarea proiectelor contractate și a celor aflate în proces de evaluare și selecție (276 proiecte, 42,69 milioane lei) reprezintă 173,4% din alocarea financiară actuală.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)