Judecătoarea Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor, fostă campioană mondială la atletism, găsită decedată în locuință. Aceasta s-ar fi sinucis
Judecătoarea Georgeta Ciungan, fostă șefă a Secției Penale din cadrul Tribunalului Bihor, a fost găsită fără viață luni dimineață, în locuința sa din comuna Nojorid. Magistratul avea 51 de ani. Descoperirea a fost făcută de polițiști, alertați după ce magistratul n-a răspuns la mai multe apeluri telefonice.
Jurnaliștii de la luju.ro susțin că judecătoarea – fostă campioană mondială și vicecampioană europeana la atletism – era cunoscută drept unul dintre cei mai meticuloși magistrați ai Tribunalului Bihor.
Primele informațiilor ebihoreanul.ro indică o posibilă sinucidere, însă ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele morții.
Sursele citate au mai precizat că Georgeta Ciungan suferea de mai multă vreme de depresie și fusese internată în spital la începutul acestui an din cauza acestei afecțiuni.
Magistrat din anul 2015, ea și-a desfășurat activitatea inițial la Tribunalul Focșani, iar din noiembrie 2018 activa la Tribunalul Bihor, unde a ocupat pentru o perioadă și funcția de președinte al Secției Penale.
Georgeta Ciungan era specializată în cauze de corupţie, fiind cea care judeca dosarul în care Victor Micula – fiul milionarului Viorel Micula – este acuzat că ar fi căutat informaţii despre mai multe persoane în bazele de date ale MAI, chiar în sediul Poliției Bihor, alături de patru agenți de la Biroul de Ordine Publică al Poliției Oradea, care l-ar fi ajutat. În această cauză, judecătoarea urma să pronunțe soluţia în data de 15 mai.
Dublă medaliată cu aur la Campionatul Mondial de Atletism din 1992, desfășurat la Seul, la probele de 400 metri garduri și ștafetă 4×400 metri plat, Georgeta Ciungan a fost una dintre sportivele de elită ale României.
Cariera sa sportivă s-a încheiat dramatic, în urma unei fracturi la tendonul ahilian, suferite în timp ce se pregătea pentru Jocurile Olimpice de la Sydney. După retragerea din activitatea competițională, Georgeta Ciungan s-a reinventat profesional și, în 2008, a devenit studentă la Facultatea de Drept a Universității George Barițiu din Brașov.
sursa: Gândul
Citește și: Cadavrul unei femei de 50 de ani, scos din râul Mureș. Arădeanca a fost dată dispărută luni, 5 mai


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)