Primarul Aradului, implicat într-un accident de circulație în care, normal!… n-a fost el de vină





ȘTIRI ARAD: Joi, 18 decembrie, la ora 15:35, pe Calea Aurel Vlaicu a avut loc un mic „accident” de trafic în care au fost avariate trei autovehicule, unul dintre acestea fiind condus de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
La originea incidentului a fost manevra unui șofer care s-a soldat cu tamponarea autovehiculului condus regulamentar de primar – cel puțin așa arată comunicatul Primăriei – și acroșarea unui taximetru, care a fost împins în afara carosabilului.
Nici o persoană nu a fost rănită în incident, „pentru soluționare fiind aplicată procedura de constatare amiabilă”, ceea ce înseamnă că nu s-a întocmit un proces verbal de către Poliţie. Ca de obicei, Falcă rezolvă de unul singur problema, ca un conducător model ce este (se simte ironia, da?) și asta chiar și în condiția în care nu a avut nicio vină în incidentul respectiv… (conform comunicatului de presă!)
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?