duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria Moneasa este în pragul falimentului. Așteptând banii implorați Guvernului, primarul „sparge” aproape 10.000 de euro, din banii comunei, la „Festivalul Clătitelor”

    de Mihai Todoca | 4 august 2023, 8:02 AM | Dezvăluiri | Știri Arad

    3

    Primăria Moneasa mai scrie o filă în istoria decăderii ei până la stadiul în care e astăzi. Nu ne așteptăm să recunoască, dar, indiferent că vorbim de administrație locală, de Primăria Arad, de Consiliul Județean Arad sau de oricare alta din țară, foarte greu va spune vreodată vreo instituție de stat că a greșit. Cu atât mai mult șefii lor, că doar se știe că ar putea să plătească electoral.

    Nu va ieși niciodată vreun primar să spună comunității pe care o conduce că instituția în vârful căreia se află este într-o stare deplorabilă, decât poate după ce i-a luat locul unuia care a pierdut alegerile și astfel auzim povestea cu „Moștenirea grea”. În consecință, nici de la Primăria Moneasa nu ne așteptăm să recunoască că este incapabilă, managerial, să administreze localitatea.

    Ei bine, la Primăria Moneasa nu e vorba de vreo „moștenire grea” fiindcă primarul nu e la primul mandat. Cum ar veni, a moștenit ce și-a așternut. Iar noi am sublinia aici că și-a așternut incompetența.

    Nici măcar la primul SUV nu mai e, de la Volvo la Porsche Cayenne, semn că trăiește bine, spre deosebire de consătenii săi… dar asta e altă poveste, fiindcă astăzi prezentăm una „groasă rău”, așa cum ați citit în titlu:

    Primăria Moneasa este aproape de colaps

    De unde știm? Am aflat că edilul Nuțu Herbei, exemplul acela de manager performant atât de mult „trâmbițat” de colegii săi de partid care fac chefurile și ședințele pe la locațiile „aranjate” de primar, a cerut Guvernului un ajutor de 750.000 de lei, cu motivația clară că „se confruntă cu probleme deosebite pentru asigurarea surselor de finanțare a cheltuielilor curente și de capital”.

    Adică, să înțelegeți cu toții, nici mai mult nici mai puțin, Primăria Moneasa are mari probleme să achite salariile angajaților, să plătească utilitățile (energie, apă, salubritate etc.), să achite facturile către furnizori și de aceea cere Guvernului „să bage mâna” în fondul de rezervă și să-i dea banii necesari. 

    Nu mai are bani de salarii și utilități? Din păcate, da, nu mai are. Doar nu credeți că primarul Herbei ar fi semnat o hârtie și ar fi trimis-o la CJ Arad, la Prefectura Arad și s-a mai și dus personal la secretariatul general al Guvernului să se roage pentru bani, fără temei?

    Fără bani pentru salarii, dar cu „24.000 de euro lunar pentru abonamentele telefonice”

    Special Arad a mai scris despre Nuțu Herbei și cheltuielile fără cap pe care acesta le face, ca și cum localitatea ar fi pe buletinul său, nu al alegătorilor. De altfel, aceste cheltuieli au și intrat la un moment dat în vizorul polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Însă, au intrat… de ieșit n-a ieșit deocamdată nimic. Niciun rezultat, dar e explicabil dacă ne gândim că PSD și PNL sunt la guvernare, în coaliție, iar funcția de inspector șef e una.. politică, normal pentru ei, anormal pentru noi.

    Bugetul anual al Primăriei Moneasa este de aproximativ de 800 de mii de euro, iar în 2022 aceasta plătea 24 000 de euro lunar pentru achitarea abonamentelor telefonice. Cei 12 angajați ai Primăriei Moneasa aveau 62 (șaizeci și două!) de numere de telefon mobil Vodafone și 23 de numere de telefon fix, iar pe factura Orange erau 9 (nouă) numere de mobil și 2 numere de fix. Curat management, coane…

    Citește mai multe în continuare: Administrație „performantă”, girată de IPJ Arad: Primăria Moneasa plătește 96 de numere de telefon pentru 12 angajați

    În loc de salarii pentru curent, apă și salubritate, bani la „lăutari” că… vin alegerile

    Iar anul trecut… ca anul trecut, cu facturi de zeci de mii de euro lunar pentru telefonie. Dar, în acest an, când știa că nu are bani de salarii, primarul a mai comis una de se poate preda la cursurile de „management performant” – o spunem cu ironie, bineînțeles. „S-a dat în stambă”și a cheltuit pentru o singură seară, la Festivalul Clătitelor desfășurat week-end-ul trecut, 45.000 de lei pentru a-l aduce pe Pomohaci să cânte.

    Cum ar veni, pruncii și soția nu mai au curent și apă în casă, dar eu mă duc să beau cu prietenii și mai și plătesc vreo două lăzi din banii mei, la tot satul. Și, după aia, spre casă, în loc să chem pe cineva să mă ducă de beat ce sunt, mă urc în mașină, mă bag în primul stâlp, ca să o mai am și pe asta la cheltuieli.

    ***

    Am pus acest iminent faliment și pe seama faptului că Județul Arad, prin Consiliul Județean, nu ar fi dat bani administrației din Moneasa. Din ce știm, ultimii bani dați sunt 200 de mii de lei din cota de 6% din impozitul pe venit. Nu știm dacă e sumă mică, dacă e o sumă mare, însă dacă din acești bani Primăria ia decizia să „spargă” un sfert pentru o singură noapte de festival, mai putem vorbi de o administrație eficientă?

    Mai putem vorbi de o administrație care își drămuiește banii și cheltuie pe ceea ce este important ca într-un final Perla Munților Apuseni să-și reintre în drepturi?

    Contactat de Special Arad, viceprimarul comunei nu știa să ne spună dacă a trimis Primăria Moneasa vreun act de genul celui amintit de noi mai sus, dar că știe că nu sunt bani.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Or frați cu cei din Guvern ?🤔
      .
      Că de comportat văd că se comportă identic:
      – liber la „dezmăț” , iar apoi „mersul cu miloaga” sau „cu japca”, la cei avuți sau la cei chibzuiți.
      De ce…? Pt că pot… și au mai putut. Pt că există fraieri care „să-i sponzorizeze” !😡
      .
      De ce există cerșetori?
      Pt că există proști care îi sustin (luându-și de la gurâ, de multe ori…) și, care, în loc să le dea hrană sau bani NEMUNCIȚI, ar putea să le ofere ceva de muncă, pt a și-i câștiga ÎN MOD DECENT.
      Bineînțeles că nu-mi fac iluzii că aceștia ar și accepta, PT CĂ E MAI SIMPLU SĂ STAI CU MÂNA ÎNTINSĂ, ca să primești de pomană, atât timp cât există tâmpiți să-ți dea…! 😣
      .
      Cam la fel și cu unii Primari și Primării….
      „Nu-i prost cine cere…; îi prost cine DĂ !”

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Dărabă Fixânpixdoare

      Aștea-s mizilicuri, important e să circule bușteanu regulat, batăr și măndrele de sebes-zonal.
      Oricum turismul bubuie, terenuuri de după tabără e plin de vile super atrăgătoare, nu iarbă vedede de trifoi.
      Făi inainte șefuu, mai este prostime la kilă și maheri ce au nevoie de ‘o ieșire in natură’.
      E brici da nu mai se stie e satul Moneasa peste tot, sa are și urme de …stațiune..

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.