Primăria Arad va fi iluminată în portocaliu cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei Împotriva Cancerului





În această seară, clădirea Primăriei va fi iluminată în culoarea portocaliu, timp de 3 ore, începând cu ora 19.00. În acest fel, va fi marcată și la Arad Ziua Mondiala a Luptei Împotriva Cancerului (4 februarie).
Același lucru se va întâmpla și cu alte 41 de obiective din București, 13 orașe (Alba Iulia, Brașov, Botoșani, Cluj, Hunedoara, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Sibiu, Timișoara, Târgu Neamț) și din comuna Maglavit (Dolj).
Inițiativa aparține Asociației Magic, partener al The Union for International Cancer Control (UICC), iniţiatoarea World Cancer Day. Prin această acțiune se urmărește atât atragerea atenţiei asupra problemelor cu care se confruntă copiii cu afecţiuni oncologice cât și informarea publicului despre impactul acestei boli în viaţa unei familii şi despre importanţa prevenţiei.
Cancerul este a doua cauză majoră de deces din lume și principala cauză de deces în rândul copiilor și adolescenților. 10 milioane de oameni mor, anual, de cancer – mai mult decât de HIV/SIDA, malarie și tuberculoză, la un loc. Mai mult decât atât, la nivel mondial, se înregistrează anual aproximativ 300.000 de noi cazuri în rândul copiilor cu vârsta între 0 şi 19 ani.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în 2035, numărul mondial de cazuri de cancer s-ar putea dubla și aproximativ 40% din populația globului se va confrunta cu această boală, la un moment dat în viață.
Aproape 4 milioane de vieţi – adulți și copii- ar putea fi salvate anual prin detectarea cancerului în fază incipientă şi tratament.
Citește și:
Comentariile portalului
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)
și-au dat mâna fanarioții cu șTrumphii, poate îi deranja că în 1919 nu se jucau nici măcar cu trenulețe de jucărie când la Arad se (...)
CE FAIN: TRENUL TRECE SI PRIN CARACAL CU ACEASTA OCAZIE SE POATE VIZITA SI FABRICA DE VAGOANE ARAD DE LA CARACAL CE FAIN