vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria anunță începerea procedurilor pentru amenajarea suprafeței de joc a Stadionului Francisc Neuman

    de Special Arad | 23 noiembrie 2015, 10:09 PM | Administraţie

    0

    Primăria Municipiului Arad a început procedurile pentru lucrările de investiții aferente amenajării suprafaței de joc a noului Stadion Municipal Francisc Neuman–UTA, care se va derula  în paralel cu reconstrucția arenei, aflată în curs.

    Proiectul vizează echiparea terenului de fotbal cu sisteme de încălzire electrică, irigare și drenaj, amenajarea noului gazon pe suprafața de joc, montare gazon artificial perimetral, etc.  Valoarea investițiilor a fost estimată de către  proiectanții care au realizat studiul de fezabilitate la 4,9 milioane lei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.