Presupusul lider de necontestat al clanului mafiot ‘Ndrangheta, arestat în Spania! Acesta a evitat autoritățile timp de doi ani

Domenico Paviglianiti, suspectat că este unul dintre liderii puternicului clan mafiot ‘Ndrangheta, a fost arestat în Spania, după ce a reuşit să evite autorităţile timp de doi ani. Paviglianiti, unul dintre cei mai căutaţi oameni din Italia, a fost arestat pe străzile Madridului, conform autorităţilor.
Cunoscut drept „il boss dei boss” (trad. – şeful tuturor şefilor), Paviglianiti – în vârstă de 60 de ani – era căutat pentru rolul jucat în mai multe infracţiuni comise începând cu anii 1980. Printre acestea se numără mai multe acuzaţii de crimă şi trafic de droguri. Anchetatorii au găsit şase telefoane mobile în casa acestuia în momentul arestării, aproape 6.000 de euro şi o carte de identitate portugheză falsă.
Paviglianiti a fost arestat pentru prima dată în 1996, în Spania. A fost extrădat trei ani mai târziu în Italia, unde a fost pedepsit la închisoare pe viaţă. Cu toate acestea, a reuşit să fie eliberat în 2019, după ce avocaţii săi au identificat o eroare în pronunţarea sentinţei iniţiale. Bărbatul a fugit în Spania, dar în ianuarie 2021, un tribunal italian l-a condamnat din nou la 11 ani de închisoare pentru crimă şi participare la trafic de droguri.
Poliţia consideră că Paviglianiti este capul ‘Ndrangheta, fiind persoana care supraveghează livrările de cocaină din America de Sud. ‘Ndrangheta este una dintre cele mai puternice organizaţii criminale din lume, controlând cea mai mare parte a traficului de cocaină din Europa.
Citeste mai mult: adevărul
Comentariile portalului
Cu Balint pana la capat.El ne-a promovat , el ne retrogradeaza !Pana la urma nu joaca nici el, nici Falca, nici Meszar, nici Bibart, nici Apostu, joaca pe teren doar (...)
Pana acum ne plangeam ca nu avem atacanti. Acum constatam ca n-avem nici aparare. Intrebarea e, echipa avem? Trist sa vezi o legenda a fotbalului romanesc zbatandu-se in coada clasamentului. (...)
O CAPODOPERĂ ! Comedie ? Drama? Fiecare o încadrează pe sufletul și bucuria lui . Tulburător cu siguranta ! Surprinzătoarea și fermecătoarea IRLANDA se descoperă ….