Preşedintele ucrainean pe coperta revistei Time: „Cum conduce Zelenski”





Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apărut pe coperta revistei Time care a publicat un articol despre preşedintele ucrainean numit „În interiorul lumii lui Zelenski”. Simon Schuster, autorul articolului , a povestit ce a văzut în cele două săptămâni petrecute în aprilie în biroul liderului de la Kiev.
„Solicitarea mea nu era doar să pun întrebări preşedintelui. Am vrut să văd războiul aşa cum îl trăiau el şi echipa lui. Timp de două săptămâni, în aprilie, mi s-a permis să fac asta la reşedinţa Bankova, să le urmăresc rutina şi merg prin birouri.” „Cele mai rele nopţi sunt când stă întins pe pat, sirenele de raid aerian îi urlă în urechi şi telefonul încă bâzâie în jurul lui.
Pe ecranul telefonului său, faţa lui arată ca o fantomă în întuneric, iar ochii îi scanează mesaje pe care nu le-a putut citi în timpul zilei. Unele de la soţia şi copiii lui, multe de la consilieri, de la militari care îi cer iar şi iar mai multe arme pentru a sparge asediul rusesc. În propriul buncăr, preşedintele are obiceiul de a-şi revizui agenda zilnic, chiar şi atunci când ziua se termină. Stă treaz şi se gândeşte dacă a omis ceva, dacă a uitat pe cineva”, scrie jurnalistul.
Nu anxietatea îl împiedică să închidă ochii. „Mă deranjează conştiinţa“. Acelaşi gând se învârte constant în capul lui: „Mi-am permis să dorm, dar acum ceva se întâmplă, undeva în Ucraina încă mai cad bombe. Civilii sunt încă prinşi în subsoluri sau sub dărâmături. Ruşii încă comit crime de război, violuri şi torturi. Bombele lor distrug oraşe întregi. Oraşul Mariupol şi ultimii săi apărători sub asediu. O bătălie critică a început în est“, mărturiseşte preşedintele.
Citeste mai mult: adevărul.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)