Preoți din Arhiepiscopia Aradului trecuți la cele veșnice în 2024





În anul 2024, s-au mutat la viața cea veșnică un număr de șase preoți din Arhiepiscopia Aradului.
Preotul Ioan Montoi (1955-2024)
Părintele pensionar Ioan Montoi, fost preot în Parohia Tăgădău, Protopopiatul Ineu, a încetat din viață marți, 16 aprilie 2024, la vârsta de 68 de ani.
Date biografice:
Părintele Ioan Montoi s-a născut la data de 7 mai 1955, în Loc. Hălmagiu, Jud. Arad.
După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile liceale la Seminarul Teologic din Caransebeș, apoi ale Facultății de Teologie din Pitești (2007).
În aprilie 1975 este hirotonit preot pe seama Parohiei Birtin, Protopopiatul Brad, de unde, în iunie 1978 este transferat în Parohia Bunea Mare, Protopopiatul Făget iar în noiembrie 1981 în Parohia Susani, același protopopiat. În anul 1986 se transferă în Parohia Tâmna, Mehedinți, unde slujește până la 1 ianuarie 1989, când se transferă în Parohia Ignești, Protopopiatul Sebiș, unde construiește actuala biserică parohială. La 1 decembrie 1994 se transferă în Parohia Tăgădău, Protopopiatul Ineu, unde renovează integral biserica parohială, fiind târnosită de către IPS Părinte Timotei la 11 ianuarie 2015. La Tăgădău slujește până la pensionare, 1 februarie 2018.
Trupul neînsuflețit al Părintelui Ioan Montoi a fost depus în capela cimitirului ortodox din Lugoj, Jud. Timiș, unde a fost și înmormântat.
Preotul Nelu Cozac (1957-2024)
În Săptămâna Luminată, în noaptea de miercuri spre joi, 8 mai 2024, Părintele pensionar Nelu Cozac, fost preot în Parohia Căpâlnaș, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață la vârsta de 66 de ani.
Date biografice:
Părintele Nelu Cozac s-a născut la data de 23 noiembrie 1957, în Localitatea Hațeg, Jud. Hunedoara, din părinții Nelu și Greta.
După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș și ale Institutului Teologic din Sibiu (1982).
În anul 1982 se căsătorește cu tânăra Mariana Ginga, iar în anul 1994 se naște singurul lor fiu, Cristian.
În 13 februarie 1983 este hirotonit preot pe seama Parohiei Căpâlnaș, Protopopiatul Lipova, unde slujește până la pensionare, în 15 august 2023.
Slujba înmormântării Părintelui Nelu Cozac s-a săvârșit în biserica parohială din Căpâlnaș, sâmbătă 11 mai, după care a fost înmormântat în curtea bisericii.
Preotul Valeriu Jirji (1949-2024)
În dimineața zilei de vineri, 21 iunie 2024, Părintele pensionar Valeriu Jirji, fost preot paroh în Parohia Munar, Protopopiatul Arad, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani.
Date biografice:
Părintele Valeriu Jirji s-a născut la data de 10 mai 1949, în Localitatea Căpruța, Jud. Arad, din părinții Alexandru și Irina.
După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș. În anul 1970 se căsătorește cu tânăra Brândușa Catița, iar în anul 1973 se naște fiul lor, Daniel.
În 8 septembrie 1970 este hirotonit preot pe seama Parohiei Dorgoș, Protopopiatul Lipova, de către Episcopul Teoctist Arăpașu, la scurt timp se transferă la Ususău iar la 1 mai 1990 se transferă în Parohia Munar, Protopopiatul Arad, unde slujește până la pensionare, august 2015. În anul 2000 este hirotesit iconom de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Slujba înmormântării Părintelui Valeriu Jirji s-a săvârșit în biserica ortodoxă română din Munar, în Duminica Rusaliilor, 23 iunie, după care a fost înhumat în cimitirul din Grădiște, Arad.
Preotul Ioan Roșu (1934-2024)
Joi, 18 iulie 2024, Părintele pensionar Ioan Roșu, fost preot paroh în Parohia Semlac, Protopopiatul Arad, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani.
Date biografice:
Părintele Ioan Roșu s-a născut la data de 30 mai 1934 în localitatea Semlac, jud. Arad.
După absolvirea şcolii primare în satul natal a continuat gimnaziul la Colegiul Moise Nicoară din Arad, iar studiile liceale la Liceul Comercial Tehnic din Arad. Studiile superioare le-a absolvit la Institutul Teologic din Sibiu. După absolvirea studiilor, între anii 1967-1984, a fost angajat la Centrul Eparhial Arad în calitate de contabil, muzeograf și contabil șef lucrând cu mai mulți ierarhi, între care amintim pe P.F. Teoctist Arăpașu, IPS Nicolae Corneanul, PS Visarion Aștileanu, P.S Gherasim.
Din anul 1984 a fost transferat și angajat la cerere ca și preot paroh la Parohia Semlac localitatea sa natală, unde a slujit până la pensionarea din anul 2013, având o bună și rodnică colaborare cu conducerea centrului eparhial și cu Întâistătătorul eparhiei, I.P.S. Părinte dr. Timotei Seviciu. În primii ani după Revoluția din 1989 a îndeplinit și misiunea de profesor de religie la Școala Gimnazială dr. Ioan Danicico din Semnac.
Slujba înmormântării Părintelui Ioan Roșu a avut loc în biserica ortodoxă din Semlac, Duminică 21 iulie, după care a fost înmormântat în cimitirul parohial.
Preotul Alin-Costel Pingică (1973-2024)
Părintele Alin-Costel Pingică, preot în Parohia Arăneag, Protopopiatul Ineu, a încetat din viaţă miercuri, 20 noiembrie 2024, la vârsta de 51 de ani.
Date biografice:
Părintele Alin-Costel Pingică s-a născut la data de 20 iulie 1973 în localitatea Deva, judetul Hunedoara. După absolvirea studiilor liceale în localitatea Brad, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. După absolvirea studiilor teologice se căsătorește cu tânăra Lavinia Slăv, Bunul Dumnezeu binecuvântându-le căsătoria lor cu doi băieți, Narcis și Laurențiu, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad.
În anul 1995 a fost hirotonit preot în Parohia Ortodoxă Arăneag, Protopopiatul Ineu, unde a slujit până la încetarea din această viață. Aici desfășoară o bogată activitate pastoral-administrativă, dar mai ales catehetică, ajutat de fiul său, Laurențiu, anul acesta Grupul catehetic al parohiei ajungând să fie premiat la nivel național de către Patriarhul României, pentru un proiect organizat în cadrul Concursului Național Catehetic ,,Hristos – Cuvântul care vindecă”.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Părintelui Alin-Costel Pingică a fost depus în biserica parohială din Arăneag, unde, sâmbătă 23 noiembrie s-a săvârșit slujba înmormântării, după care a fost înmormântat în cimitirul din Târnova.
Preotul Gheorghe-Flore Moț (1958-2024)
Părintele pensionar Gheorghe-Flore Moț, fost preot în Parohia Curtici, Protopopiatul Arad, a încetat din viaţă miercuri, 11 decembrie 2024, la vârsta de 66 de ani.
Date biografice:
Părintele Gheorghe-Flore Moț s-a născut la data de 8 august 1958 în localitatea Curtici, judetul Arad. După absolvirea școlii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș (1973-1978) apoi ale Institutului Teologic din Sibiu (1979-1983). În 10 octombrie 1982 se căsătorește cu tânăra Adriana Zuba, Bunul Dumnezeu binecuvântându-le căsătoria lor cu doi copii, Ana și Andrei, cel din urmă, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.
În anul 1984 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Iratoșu, Protopopiatul Arad, iar din anul 1990 se transferă în Parohia Curtici unde slujește până în anul 2023, când se pensionează.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Părintelui Gheorghe-Flore Moț a fost depus în biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Curtici, Protopopiatul Arad, unde, vineri, 13 decembrie 2024, s-a săvârșit slujba înmormântării după care a fost înmormântat în cimitirul din localitate.
„Bunul Dumnezeu să îi ierte şi să îi odihnească în Împărăţia Sa cea cerească împreună cu aleşii Săi!
Veşnica lor pomenire din neam în neam!”, transmite Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului.
Comentariile portalului
Se revine la practicile securiste de prin 1990, când erau ridicați oamenii de pe strada, și la vremurile apuse ale lui băsescu, când se făceau dosare ș (...)
Odihnească-se în pace sufletul tău, copil blând!
Mizerii ordonare, bugetarii hoți, să muriți cât mai repede ăștia care ați furat toată viața, cu pensiile voastre speciale și prime...de la gunoiul de (...)