Premierul Orban a supervizat astăzi, la Arad, semnarea a trei mari proiecte care vizează sistemul de sănătate local





Îîn prezența premierului României, Ludovic Orban, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi trei proiecte importante pentru sănătatea arădeană, în valoare de peste 7 milioane de euro. Este vorba despre: „Îmbunătățirea capacității unităților medicale din Județul Arad în contextul pandemiei COVID”; „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”; „Echipamente medicale de protecție pentru centrele sociale rezidențiale din Județul Arad, în contextul pandemiei COVID-19”.
Proiectele au fost depuse de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Primăria Municipiului Arad și Spitalul Orășenesc Ineu și vizează rambursarea cheltuielilor susținute de administrațiile locale și de Consiliul Județean, atât privind aparatura medicală cât și echipamentele de protecție pentru cadrele medicale.
„Guvernul României restituie arădenilor, prin Ministerul Fondurilor Europene, banii investiți de administrație în perioada pandemiei. Este o mare bucurie pentru noi, fiindcă putem folosi aceste sume pentru alte investiții necesare în sistemul medical și pentru dezvoltarea infrastructurii”, a declarat Iustin Cionca.
Prim-ministrul României, dl Ludovic Orban, a apreciat efortul depus de comunitatea arădeană, subliniind rolul dificil pe care județul Arad l-a avut în aceste luni ca județ de graniță: ,,Județul Arad a fost foarte greu încercat, a făcut față realmente unui val de oameni care a trecut granița. Sistemul de sănătate publică arădean a făcut față și vreau să felicit autoritățile locale. S-a lucrat pe mai multe fronturi, practic s-a făcut fata unei situații extrem se dificile pe care Aradul nu a mai întâlnit-o niciodată în istorie. A fost un efort uriaș, cu adaptări și îmbunătățiri din mers și vă felicit pentru rezultatele dumneavoastră remarcabile. Noi, la nivel de Guvern, suntem conștienți că sistemul de sănătate are nevoie de investiții masive care să îmbunătățească calitatea serviciilor și cea instituțională”, a precizat Ludovic Orban, prim-ministrul României.
Comentariile portalului
V-am aprobat doar pentru ca ați muncit atâta. Nu are rost să vă răspund la întrebări. Nu am cum să/mi pierd vremea cu lipsa DVS (...)
1. "adversarul său a fost un matematician de talie mondială" - fost matematician. Din 2016 nu mai are treabă cu matematica. Totuși, de unde concluzia cu talia mondială ? Pe baza (...)
@ rednecks Chestiunile astea se organizează din timp și prevede un protocol strict.