Poveşti în premieră de la Zilele Aradului: Ascolta, questo sindaco e uno stronzo!

    de Ovidiu Balint | 7 august 2018, 10:34 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    3

    Chiar nu urmăream în mod special, fiindcă am fost în toate echipele de organizare ale Zilelor Aradului vreme de 10 ani. Însă, cum intră între obligaţiile de ziarist, am citit şi eu comunicatul care anunţa evenimentul, devenit tradiţional. Anul acesta, parcă, o amestecătură de evenimente ceva mai de calitate, faţă de cea din ultimii cinci-şase ani. Până acum nici n-am scris nimic, n-am comentat nici organizarea şi nici n-am făcut vreo comparaţie. Ca să nu le dau să bea setoşilor de sânge. Şi am citit, şi iar am citit, şi m-am crucit de tupeul organizatorilor în înşiruirea unor „evenimente inedite” şi „premiere” nemaivăzute prin Arad!

    Eu pot înţelege orice orgoliu, mă pot face că înţeleg chiar şi slujirea unor orgolii ale superiorilor, dar încă n-am pătruns tainele minciunii prezentată ca un adevăr descoperit, demn de propus pentru un premiu „darwinian”.

    Minciunile din comunicat mi-au stârnit nişte amintiri şi cred că ar fi bine să le evoc, mai ales în memoria celor care au scornit aceste manifestări culturale, devenite tradiţionale mai mulţi ani la rând şi ajunse să fie „inedite” după 20 de ani.

    Bunăoară, prima manifestare culturală „inedită”, mai virgină decât Cătălina Luceafărului din poveste, a ediţiei din acest an a Zilelor Aradului, a fost nominalizată „parada costumelor de epocă şi o refacere a momentului istoric de predare a diplomei de Oraş Liber Regesc”, care şi deschide seria de evenimente din cele zece zile.

    Organizatorilor n-are rost să le amintesc. E bine, totuşi, să ştie arădenii câte ceva din istoria acestei sărbători a oraşului în care trăiesc.

    Ideea de a înfiinţa Zilele Aradului i-a venit primarului de atunci, defunctul Dorel Popa. Era începutul anilor 2000, când Aradul mustea de festivaluri ale berii, de alte festivaluri de anvergură organizate de firme private. Municipalitatea nu avea nici un eveniment care să se identifice cu sărbătoarea oficială a oraşului. Şedinţele se încalecau ca şerpii în perioada de împerechere. Unii vedeau banii, alţii vedeau faima, alţii capitalul de imagine, iar alţii vedeau şi potenţialul de dezvoltare turistică a Aradului. Ştrandul Neptun duduia  de dudui şi mirosea a distracţie până la Timişoara, Oradea, Deva şi chiar până la Szeged. În weekend-uri sau cu prilejul festivalurilor, pe aleea principală a ştrandului se circula ca în grămezile ordonate de rugby. Avea atunci Aradul ceva ce nu aveau niciunul dintre oraşele amintite. Astăzi, Aradul nu are nimic din ce au cele patru oraşe. Dar, ăsta e alt subiect. Prima dispută a fost asupra datei care să fie declarată oficial Ziua Aradului. Au fost trei propuneri: 1.ziua în care Aradul a primit cheia oraşului de la generalul Berthelot, marcând astfel începerea administraţiei româneşti (la începutul lunii mai 1919); 2.ziua în care Iuliu Maniu a citit la Arad discursul „Desprinderea de Ungaria” (30 noiembrie 1918); 3.ziua în care Aradul primea titlul de „oraş liber regesc”, marcându-se astfel recunoaşterea independenţei administraţiei oraşului (22 august 1834). A fost aleasă a treia variantă din două considerente: una pragmatică, cea a perioadei din an, şi una care exprima multiculturalismul oraşului, putând fi considerată sărbătoarea tuturor arădenilor.

    Deja, de doi ani de zile, din 1998, Mihai Popovici, directorul de atunci al Casei de Cultură a municipiului Arad, începuse să organizeze o manifestare culturală care să marcheze această dată şi care se numea (culmea ineditului din 2018!): „Parada costumelor de epocă şi o refacere a momentului înmânării Diplomei de Oraş liber Regesc”. Cu deosebirea că după 20 de ani în loc de înmânare Diploma se predă, evenimentul născocit de regretatul Mihai Popovici a devenit chiar sămânţa culturală a sărbătorii oraşului. Acum 20 de ani, ca şi mulţi ani la rând după aceea, actorii arădeni se îmbrăcau în costume de epocă din colecţia Teatrului clasic „Ioan Slavici”, urcau în trăsurile crescătorilor de cai din Arad, făceau o tură a bulevardului, de la Piaţa Avram Iancu şi până la Primărie, după care evocau momentul înmânării Diplomei tot în Piaţa Avram Iancu, acolo unde se şi petrecuse în 1834, când trimisul împăratului înmâna titlul primei administraţii autonome.

    Trec peste „premiera” campaniei de branding al Aradului, fiindcă şi campania asta durează cu schimbări cu tot de vreo 15 ani şi dau peste o altă „premieră”, cea a unui „spectacol de reconstituire antică”. Asta îmi aminteşte de venirea în Arad a unei gărzi alcătuite de membri Clubului Napoleon din Ivrea, Italia.

    La ediţia din 2004 a Zilelor Aradului se primea din partea unui investitor italian oferta desfăşurării unui eveniment cultural inedit chiar pentru România acelor ani. În oraşul Ivrea, din regiunea Piemont, fiinţează un club ai cărui membri îl venerează pe Napoleon. Clubul avea atunci circa 250 de membri şi organiza reconstituiri ale istoriei europene, în principal ale momentelor legate de bătăliile purtate sub comanda lui Napoleon, dar nu numai. Membri clubului sunt oameni influenţi ai regiunii, dar şi oameni potenţi financiar. Aradului i se propunea crearea unui eveniment cu participarea a circa 80 de membri ai Clubului, alcătuit dintr-o paradă, urmată de o reconstituire istorică în faţa Primăriei Aradului şi încheiat printr-un concert susţinut de fanfara Clubului. Îmi pare rău că nu mai am la dispoziţie fotografii ale momentului, dar vă pot spune că fanfara era compusă din 40 de instrumentişti, iar costumul unui membru valora cel puţin 3000 (trei mii) de euro, incluzând toate elementele unei uniforme de gală napoleoniene şi chiar şi o spadă. Cu propunerea ca la ediţia din 2005 să organizeze o reconstituire a unui asediu asupra Cetăţii Aradului, cu tot ce presupunea acesta, de la arbalete şi muschete şi până la tunuri, italienii şi-au plătit transportul din Ivrea şi retur, precum şi masa de la Arad, ba au acceptat să doarmă în saci de dormit în internatul Liceului CFR. Seara i-au înmânat (nu predat, că nu-i ştafetă) proaspătului primar o plachetă a Clubului, iar a doua zi, după parada costumelor l-au invitat pe acelaşi primar la dineu la restaurantul Hotelului Continental, care încă mai era Astoria. Toţi cei 80 de membri ai Clubului italian îl aşteptau pe noul primar în picioare, în holul hotelului, deşi mesele îi aşteptau deja aranjate, la ora programată. Nu vorbeau singuri, ca în aşteptarea lui Godot, ci între ei, mai fumând, mai ciocnind un pahar. Şi au stat ei aşa, în picioare, îmbrăcaţi în uniformele de paradă, cam 45 de minute. Era şi un gest de politeţe, dar şi de respect, cu care noi nu eram obişnuiţi. Într-un final a apărut şi noul primar. Şeful Clubului l-a condus la masă, iar când s-a aşezat primarul s-au aşezat toţi mebri Clubului deodată.

    Fără să ştie că unul dintre italieni înţelegea şi limba română noul primar a întrebat:

    – Ce vor ăştia, mă?

    I s-a tradus că pentru ei era o onoare şi că ar fi vrut să îi propună să revină cu o altă delegaţie în Arad pentru a discuta despre posibile investiţii în oraş. Apoi l-au întrebat ce vrea să mănânce. Noul primar a cerut să li se traducă faptul că soţia îl aştepta în maşină şi că nu are timp să stea la masă. A băut două guri de vin roşu şi a plecat.

    Şeful Clubului italian s-a aplecat uşor peste masă şi a spus: Ascolta, questo sindaco e uno stronzo!

    Italienii au plecat cum au venit. Pe banii lor. Şi n-au mai venit.

    Cum, care primar? Eternul şi ineditul etern.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.