„Folosită sporadic și în mod ingrat de IPJ Sibiu”. Povestea Elenei Alexis, prima femeie care a spart barierele comunismului





Este povestea Elenei Alexis, o femeie care a spart barierele convenționalului într-o eră în care acest lucru părea imposibil: era comunismului.
Elena a ales să se facă polițistă, devenind astfel prima femeie polițist din România. Povestea ei, dar și drama acesteia, pe scurt ne-o spune, cum am spus de la început, agent șef principal Daniel Georgescu:
Povestea doamnei Elena este pur și simplu un film. Aceasta s-a născut în anul 1932 și a crescut într-un orfelinat, iar la vârsta de 16 ani a decis să se căsătorească. Chiar dacă soțul său, Mircea, avea doar 19 ani la acea vreme, și-a întemeiat o familie frumoasă, iar 3 ani mai târziu a născut o fetiță, Adela.
Un an mai târziu, deoarece soțul său devine ofițer, sunt nevoiți să se mute la Sibiu. Aici, doamna Elena a avut două variante, să-și continue studiile sau să se angajeze în Miliție.
Pentru că doamna a îndrăgit uniforma, la doar 20 de ani, în anul 1952, se angajează în Miliție, ca agent de circulație, devenind PRIMA FEMEIE POLIȚIST din România.
Tanți Lenuța, cum îi spuneau vecinii, devine rapid foarte respectată la serviciu, deși era într-o lume a bărbaților, aceasta conducând motocicleta de serviciu, patrulând pe jos, efectuând cercetări la fața locului, dar fiind și foarte dură cu cei care încălcau legea. Se pensionează 20 de ani mai târziu.
În anul 2008, femeia povestea pentru publicația locală sibiu100.ro că: „Mergeam pe motocicletă și dacă era un accident cu morți nu plecam de acolo până nu venea mașina de la Morgă să-i ia. Stăteam ore întregi, nu conta că-i noapte, că-i ger”.
Doamna Elena spunea că nu are reproșuri la adresa polițiștilor din prezent, doar că era invidioasă pe condițiile din prezent, pe vremea ei neexistând telefoane mobile, mașini foarte performante, calculatoare sau imprimante. Ea spunea că pe vremea sa uneori munca începea la 4 dimineața și se termina abia a doua zi.
Cum a ajuns să locuiască într-o pivniță? Primăria îi oferise o casă pe vremea comunismului, așa-zisele case naționalizate, însă ulterior a fost retrocedată, fiind nevoită să se mute de mai multe ori.
„Cei de la Primărie mi-au dat o pivniță în care să locuiesc. Mă mănâncă aici mucegaiul”, spunea doamna Elena în anul 2008. După pensionare, din cauza frigului și a condițiilor vitrege în care a lucrat, se îmbolnăvește grav de rinichi și tuberculoză. Era folosită sporadic și în mod ingrat de către IPJ Sibiu de 1 Martie, scoasă în stradă în uniformă, oferind flori doamnelor în trafic.
După care era din nou uitată. Tanti Lenuța moare în 2011, la vârsta de 79 ani, bolnavă, uitată de sistemul pe care la slujit cu atâta credință, dar și de autoritățile locale. Bineînțeles că nicio instituție din MAI nu i-a acordat nici măcar 3 rânduri pe undeva. Acesta este respectul sistemului pentru cei care își sacrifică sănătatea și viața în slujba oamenilor.
Dedicat tuturor doamnelor care și-au sacrificat viața pentru apărarea semenilor.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)