Postolachi ar putea juca ultimul meci pentru UTA chiar mâine la Galați





Virgiliu Postolachi a fost în accepțiunea fanilor cel mai bun jucător al Bătrânei Doamne din stagiunea trecută. Zece goluri marcate, plus alte două la barajul cu Gloria Buzău la care mai adăugăm și reușitele din Cupa României, toate aceste cifre au făcut din atacantul moldovean cel mai prolific jucător al echipei arădene de la Adrian Ungur încoace, din acel sezon 1993-1994.
Fotbalistul mai are contract cu UTA până în vara viitoare, dar deși Rednic a tot spus că se vor relua negocierile cu el în această perioadă, astfel încât înțelegerea să fie prelungită iar salariul jucătorului să crească, acest lucru nu s-a întâmplat.
De la acel meci de baraj până astăzi nu a vorbit nimeni din club cu Postolachi sau cu agenții săi, astfel că moldoveanul ar putea pleca oricând la o echipă care îi plătește clauza de 300.000 de euro.
Și a apărut acel club. Este o echipă din Ligue 2 din Franța, o echipă dispusă să plătească această clauză și care s-a și înțeles deja cu jucătorul.
S-a pus chiar problema ca Virgiliu să nu facă deplasarea la Galați, dar în cele din urmă acesta face parte din lotul pe care se bazează Mircea Rednic în confruntarea cu Oțelul lui Dorinel Munteanu.
„Cât timp e aici nu vreau să vorbesc. Eu sunt antrenor, el va face deplasarea, e pregătit să joace. Știu că se vorbește, are vreo patru impresari, o să fie greu să-i mulțumești pe toți, așa că… Depinde ce-și dorește și el, eu zic că e fericit la Arad.
Să nu uităm că a venit de la o echipă din Belgia care a retrogradat și el era acolo mai mult rezervă. E o clauză, o sumă de bani pentru care poate pleca. Chiar dacă Postolachi nu va pleca, eu tot îmi mai doresc un atacant. Campionatul e lung, iar mie îmi place să joc 4-4-2 și am nevoie de atacanți”, a declarat în această dimineață Mircea Rednic.
Meciul de mâine seară de la ora 18.30 dintre Oțelul și UTA ar putea fi ultimul al lui Postolachi pentru gruparea arădeană.
Comentariile portalului
== MAI-AURELIUS -- POLITZAI ESTI ASA I? --SE VEDE DUPA CUM AI BUBUIT -- ARTICOLUL E DIN 2016 --UNDE DRK VA GASESTE MARESHALUL SI APOI SPUNE == ASTIA SUNT COLEGII MEI -- SCARBA (...)
== FELICITARI -- AVOCATULUI == E LUCRU MARE IN ARRADUL SECURIST FANARIOT == E ORASUL EPOLETZILOR CONTROLAT PRIN PROTOCOALE SI INTZELEGERI CU SANTAJ == SCARBA MI E == CE AVOCAT A AVUT ? E BUN PT (...)
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)