Am fost considerat un incomod și nedemn de a primi o acreditare la meciurile de pe teren propriu ale echipei UTA în sezonul actual după 26 de ani de stat la masa presei. Nu doar eu sunt incomod, ca mine mai sunt Andrei Fuliaș, Giuliano Junc sau Lucian Valeriu, ca să mă refer doar la cei din Arad, ca să mă refer doar la cei care pe acest motiv nu au primit acreditarea și nu pe considerente de locație cum ar timișoreanul Dan Oancia.

Plec de la cuvintele asumate ale asumatului Alexandru Meszar din data de 15 iunie 2022, atunci când a oprit brusc negocierile cu grupul de investitori.

„În urma unei analize profunde, am luat decizia ca asocierea cu noii parteneri, oameni de afaceri din țară și străinătate, să nu aibă loc. Această asociere, în forma agreată de dânșii, ar fi creat ambiții, orgolii și grupulețe atât în interiorul clubului cât și la nivel local, exact de ce UTA nu are nevoie. Clubul și echipa au nevoie de unitate, liniște, continuitate și stabilitate – imperios necesare pentru performanță. Este decizia pe care mi-o asum în primul rând pentru binele echipei și pentru parteneriatele vechi și stabile”, așa suna acel comunicat asumat de Meszar pe persoană fizică.

Grupulețe… Orgolii… Parteneriate vechi și stabile…

Investitorii nu au mai venit. Nu am mai avut parte de acele grupulețe invocate de Meszar, în schimb avem parte de un grup mare, de o familie care a luat UTA la ea, deși mai sunt încă câțiva naivi care mai cred sau mai speră că UTA este a Aradului. Nu, UTA în forma actuală este a familiei Meszar, a familiilor care sunt primite la masa familiei Meszar pentru a ridica mâna aprobator și a partenerilor vechi și stabili din zona politicului care girează tot ceea ce face Meszar la acest club pentru ca ei să își facă capital politic pe spatele echipei.

Cum să nu devii incomod când vezi că din UTA cu care ai crescut a mai rămas doar numele, dar în spatele ei totul s-a transformat într-o afacere de familie, cu o încrengătură de firme în spate care colaborează între ele tot pentru a-i merge bine familiei? Inter Sport, Sport Trade, Profiteam, Afront Mediatech, sunt doar câteva dintre aceste firme care au făcut sau fac ca banii să rămână aproape de familie, iar controlul familiei să fie total.

Dar pe lângă această încrengătură de firme, apar aparținătorii. Da, aparținătorii familiei…

Am fost jignit în urmă cu un an la masa presei, dar din eleganță, din prostie sau din lehamite, am ales să nu răspund atunci. A fost ultima dată când am luat loc la masa presei, la acel meci câștigat împotriva celor de la Petrolul Ploiești. Era pauză și discutam cu colegii mei Giuliano Junc și Călin Mnerie. Între noi a intervenit Tusz Ferenc, octagenarul care este socrul lui Alexandru Meszar și tatăl Gabrielei Meszar, soția adusă de capul familiei în conducerea clubului UTA.

„Ești un câcat!”, așa mi s-a adresat Tusz Ferenc atunci.

Nu am răspuns, spre surprinderea lui Giuliano și a lui Călin. Cumva am justificat tăcerea mea pe seama vârstei lui Tusz Ferenc. „Dacă îi răspund înapoi face vreun puseu și mai moare aici de o să-l am pe conștiință”, le-am spus atunci lui Giuliano și Călin.

Acum îmi pare rău că nu am ripostat. Chiar cu aceiași monedă… De ce îmi pare rău? Pentru că astfel le-am dat curaj unor oameni ca Tusz Ferenc sau a altora din club și altor persoane din familiile celor care conduc clubul să ne trateze exact ca pe un… câcat. Cu superioritate, cu scârbă.

Așa ne-au tratat și atunci când au decis să nu acorde acele acreditări. Ne-au arătat că pot face asta, ne-au arătat că oricât am bate din gură, noi suntem cei de jos, iar ei se află la nivelul superior și pot să ne calce pe cap când vor, când le vine.

Credeam că episodul legat de Tusz Ferenc este unul izolat, dar m-am înșelat amarnic. Au urmat altele, și altele, și altele, unele venite chiar pe comunicate asumate de același asumat Alexandru Meszar.

Apogeul, însă, l-a atins sâmbătă, după meciul de la Sibiu, Alexandra Stana, soția lui Dorin Stana, membru în Comitetul Director al AFC UTA Arad.

„(…) Și cei care se tot plâng că dau banii pe deplasări și abonamente care intră în io știu ce buzunare, mai bine stați d…lui (n.m. adică dracului) acasă. De parcă cineva vă obligă să plecați de acasă să vă îmbătați ca porcii și să vă faceți de râs prin deplasări”, astea sunt cuvintele Alexandrei Stana adresate suporterilor arădeni.

Peste un milion de euro virează în club suporterii arădeni prin cumpărarea de abonamente sau bilete de-a lungul unui sezon. La Sibiu au fost peste 1.200 de arădeni, oameni care au stârnit admirația localnicilor atât prin comportamentul lor cât și prin faptul că sibienii au văzut venind de la Arad familii întregi de utiști, cu copii, cu soții, cu bunici. Nu s-au făcut deloc de râs, așa cum insinuează Alexandra Stana.

Ei nu s-au dus acolo nici pentru Meszar, nici pentru Rednic, nici pentru Iacob, Benga, Marku sau Cooper. Ei s-au dus acolo pentru UTA, pentru spiritul acestui club legendar, pentru fenomenul social creat de acest club de-a lungul a aproape opt decenii de existență, un spirit confiscat acum de această familie, de acest grup creat de Meszar în jurul său.

Într-o țară civilizată, în urma unui astfel de comentariu pe rețelele sociale, orice conducere a unui club respectabil ar emite un comunicat prin care și-ar cere scuze și ar lua anumite măsuri. De asemenea, dacă ar fi fost o scăpare de moment, o doamnă adevărată și-ar cere personal scuze pentru cele scrise și ar șterge repede postarea.

La noi, însă, respectul a primit „delete”, iar doamna în cauză nu pare a fi deloc o doamnă adevărată din moment ce tot ce a putut face după ce a scris acele rânduri a fost să răspundă cu râs în nasul celor care au luat atitudine la cele scrise de ea.

Câcați și porci bețivani… Cât de trist…

Repet, cum să nu fii incomod?

Citește cu click pe titlul de mai jos:

Suntem incomozi și ne e bine. Nu poți să ne iei niciodată dragostea de UTA…