Populism pe roți și șine: Bibarț promite transport gratuit în Arad, dar nu știe cât costă și nici cum se face
Primarul Călin Bibarț a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să ofere gratuitate completă pentru transportul în comun din Arad tuturor locuitorilor orașului. Edilul susține că măsura este sustenabilă financiar și că o privește drept un sprijin în contextul creșterii impozitelor.
Anunțul a fost însă făcut fără date concrete care să întărească rentabilitatea economică ori modul în care va fi pus în practică. Practic, primarul nu a putut oferi niciun răspuns clar, recunoscând că momentan nu cunoaște nici procedura legală, întrucât nu se știe exact care avize trebuie obținute. Singurul aviz despre care a știut cu siguranță că trebuie obținut a fost cel de la Consiliul Concurenței, instituție care ar trebui să se pronunțe dacă măsura se încadrează în legislația privind ajutorul de stat.
Tocmai din acest motiv, la ora actuală nu e încă redactat proiectul de hotărâre care ar trebui pus pe masa consilierilor locali, care vor fi în cele din urmă factorul decizional pentru aprobare, alături de membrii ADI Transport. Călin Bibarț a estimat că supunerea la vot a actului normativ ar urma să fie în aproximativ două luni, în cazul în care nu trebuie obținute și alte avize în plus față de cel de la Consiliul Concurenței.
Întrebat care este suma obținută de Compania de Transport Public Arad din vânzarea biletelor și abonamentelor pe parcursul anului 2025, pentru a avea o comparație în ceea ce privește costul care va trebui acoperit din bugetul Aradului, Călin Bibarț nu a putut răspunde, însă a afirmat că este un procent infim față de bugetul întreg al companiei.
De asemenea, nu a putut răspunde nici cu privire la amortizarea costurilor pentru tonomatele de bilete achiziționate prin proiectul din 2022 de 10,5 milioane de lei, fiind de părere că nu este un aspect relevant, din moment ce au fost achiziționate din fonduri europene. Primarul a opinat că se va găsi, în cele din urmă, o utilitate pentru ele în alte locuri.
La ora actuală, în România nu există niciun oraș care să ofere gratuitate completă locuitorilor pe mijloacele de transport în comun. Există doar gratuități parțiale, așa cum este și programul deja aflat în desfășurare și la Arad „Vinerea Verde” (similar la Cluj-Napoca), sau în weekend și sărbători (Târgul Mureș).
În Europa, există însă câteva mari orașe care oferă gratuitate completă locuitorilor: Tallinn (Estonia), Montpellier (Franța) și Belgrad (Serbia). Un singur oraș-stat, Luxembourg, oferă gratuitate completă atât locuitorilor cât și vizitatorilor.
Bilete și abonamente de aproape 8 milioane de lei într-un an
Pentru a ne face o impresie despre situația financiară de la Compania de Transport Public, l-am contactat pe directorul Claudiu Godja, care ne-a informat că, în anul 2025, societatea a avut venituri totale de 78.690.000 lei fără TVA (din care 67.500 lei provenite de la UAT-urile membre ADI Transport, din care suma cea mai mare de 56.000 lei fiind din bugetul Municipiului Arad, iar restul veniturilor din bilete, abonamente, chirii, redevențe, dezmembrări etc.).
În ceea ce privește suma totală la care s-au ridicat biletele și abonamentele achitate de populație, în anul 2025 s-au încasat 7.787.000 lei (fără TVA).
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)