Pompierii de pe autospeciala SMURD sting și incendii
Azi in jurul orei 19.00 între localitățile Zimandul Nou și Sântana un autoturism a părăsit partea carosabilă și a întrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. În urma impactului autoturismul a luat foc, șoferul a reușit sa iasă singur din mașină și sa apeleze serviciul se urgență.
Echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Ineu, se deplasa spre spitalul județean Arad cu un pacient muscat de câine, din localitatea Cermei. Cei trei pompieri au oprit imediat, doi dintre ei acționând cu stingătoare le din dotarea ambulantei iar al treilea acordând îngrijiri medicale șoferului. În scurt timp a ajuns și echipajul de stingere a Detașamentului Arad care a găsit incendiul izolat fără a se extinde la întreaga mașina și un echipaj SAJ pentru a prelua victima.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)