marþi, 1 iulie, 2025

Special Arad Logo

    La ce anunțuri surprinzătoare ne mai putem aștepta din partea perechii Faur-Bîlcea?

    de Tomas Arond | 11 iunie 2022, 10:16 AM

    0

    În cadrul unei conferințe de presă pe mal, Bîlcea și Faur vor anunța că Mureșul va curge în continuare spre Ungaria. Chiar dacă asta nu îi convine lui Bibarț~11|În prim plan, Sergiu Bîlcea va anunța că UTA va juca în continuare în campionatul care vine cu mingea rotundă. Cu toate că el a propus una pătrată pentru încurcarea adversarilor~3|Vom afla de la ei că în centrul orașului se va crea un centru logistic. Adică un centru, ca să fie mai clar~2|Cei doi, la o conferință cu jurnaliști aleși, vor anunța pe ștrand că din toamnă se va putea face și baie în apă~5|Mai spre toamnă ne vor anunța că la Filarmonică putem asculta muzică, iar la teatru putem vedea spectacole. Asta când nu sunt întruniri PNL~5|În final, spre sfârșitul anului ne vor spune că nici Crăciunul, nici Anul Nou nu se schimbă. Să fim liniștiți!~3|Iar în cele din urmă, probabil la anul, ne vor anunța că sfârșitul lumii a fost amânat. Apocalipsa, datorită intervenției lor, înainte de toate a lui Falcă la Bruscles și al perechii Bîlcea-Glad Varga din Parlament, nu va avea loc acum, ci altădată~31

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.