Încălcări ale ordinelor de protecție, accidente și acte false depistate prin eDAC: „recolta” polițiștilor arădeni în județ





Polițiștii orașului Lipova au fost sesizați, la data de 25 aprilie, despre faptul că, în cursul lunii aprilie a acestui an, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Maramureș, și-ar fi amenințat în repetate rânduri fosta concubină, trimițându-i mesaje pe o rețea de socializare, încălcând astfel prevederile unui ordin de protecție emis pe numele lui, de magistrații Judecătoriei Lipova, la data de 3 ianuarie 2024, prin care îi era interzis să contacteze victima, sub orice formă.
„Din verificări, a reieșit că cel în cauză se află sub efectul unei măsuri preventive, având interdicția de a părăsi județul Maramureș. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție”, a transmis IPJ Arad.
Totodată, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, în Șimand. Potrivit reprezentanților IPJ Arad „din primele cercetări la fața locului, a reieșit că un bărbat de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped fără plăcuțe cu numărul de înmatriculare, pe o stradă secundară din Șimand, a pătruns într-o intersecție, unde a fost accidentat de un autoturism condus de o femeie în vârstă de 43 de ani”.
În urma impactului, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngriiri medicale. Verificările polițiștilor au relevat că cel care conducea mopedul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În seara de 25 aprilie, polițiștii Secției 7 Rurală au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Conop, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Chelmac.
Polițiștii spun că șoferul a prezentat pentru control un permis de conducere „care nu a putut fi identificat în urma verificării prin sistemul eDAC, existând astfel suspiciunea că ar fi fals. Verificările ulterioare au relevat faptul că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar documentul prezentat este fals. A fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”.
Citește și: „Mega” captură în Piața Fortuna: 200 de pachete de țigări netimbrate, confiscate
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)