luni, 27 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Polițiștii examinatori de la Permise, condamnați la închisoare cu executare pentru luare de mită. Cea mai mare pedeapsă: 3 ani și 6 luni

    de Ioana Costaș | 27 iulie 2026, 5:49 PM | Știri Arad

    0

    Cei cinci polițiști examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Arad trimiși în judecată pentru luare de mită au fost condamnați la pedepse cu închisoarea cu executare, potrivit sentinței pronunțate astăzi de Tribunalul Timiș.

    Hotărârea vine după ce pronunțarea a fost amânată de 12 ori. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.

    Potrivit minutei instanței, Tribunalul Timiș a dispus condamnarea lui Bezergheanu Daniel la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată. Bozgan Marian Ioan primit o pedeapsă de 3 ani și 3 luni de închisoare pentru luare de mită, în timp ce Gherheș Ioan a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

    De asemenea, Mironescu Vasilică Bogdănel a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită, iar Stoica Ionuț Tiberiu a primit o pedeapsă de 3 ani și 3 luni de închisoare pentru aceeași infracțiune.

    În același dosar, alți patru inculpați – instructori auto, administratori ai unor școli de șoferi sau persoane implicate în intermedierea mitei – au primit pedepse cu suspendarea executării.

    Astfel, Dobrău Claudiu Ioan a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, însă instanța a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

    Aceeași pedeapsă, de 3 ani de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, a fost aplicată și lui Stoinescu Petru Ioan, condamnat tot pentru complicitate la luare de mită.

    Bîc Viorica a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru dare de mită în formă continuată, executarea pedepsei fiind suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani.

    În cazul lui Hagiu Costel, instanța a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare pentru dare de mită, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 9 luni.

    Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, cei cinci polițiști examinatori din cadrul SPCRPCÎV Arad ar fi primit, prin intermediul unor instructori auto sau al altor persoane de încredere, sume cuprinse între 200 și 400 de euro pentru a favoriza candidați la proba practică a examenului auto.

    Conform anchetatorilor, banii erau remiși fie direct, fie erau lăsați în portiera din dreapta-față a autoturismului folosit la examinare. În numeroase cazuri, înainte de începerea probei practice, intermediarul îi transmitea examinatorului mesajul: „Puteți avea grijă de cel/cea care este la volan?”, expresie care indica faptul că respectivul candidat plătise sau urma să plătească o sumă de bani pentru a beneficia de ajutor la examen.

    DNA a mai arătat că persoanele care nu ofereau mită erau, în schimb, direcționate pe trasee mai dificile, unde aveau șanse mai mari să greșească și, implicit, să fie declarate respinse la proba practică.

    Citește și: A 11-a amânare a sentinței în dosarul polițiștilor examinatori ai SPCRPCIV Arad trimiși în judecată pentru luare de mită

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.