Polițiștii locali au cerut intervenția Protecției Copilului pentru trei minori cerșetori. Mamei i se pregătește dosar penal





Comunicat. Au ajuns cerșetori din fașă, departe de casă, pentru că tânăra lor mamă nu se sfiește să apeleze la mila trecătorilor de pe Calea Aurel Vlaicu și de pe Bulevardul Revoluției, folosindu-se de inocența lor. Trei minori, toți de vârstă preșcolară, dintre care cel mai mic are doar 9 luni, sunt târâți la cerșit pe străzile orașului de mama lor, o tânără de 26 de ani provenind din județul Sălaj. Surprinsă încă o dată de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică pe Calea Aurel Vlaicu marți, 19 noiembrie 2019, apelând la mila cetățenilor, însoțită de cei trei micuți L.V. a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991/R.
În cazul celor trei minori, urmează ca reprezentanții DGASPC sosiți la fața locului la solicitarea polițiștilor locali să demareze o anchetă socială.
În paralel, Direcția Generală Poliția Locală va sesiza organele de urmărire penală, deoarece este a treia oară doar în anul 2019 când respectiva intră sub incidența art.214 CP („fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”).
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)