Polițiștii de la Rutieră merită felicitați! Au scos din trafic niște inconștienți ce transportau preșcolari fără a avea licență!





Chiar ținem să lăudăm polițiștii din Arad! Doar așa putem proceda când aflăm că aceștia au depistat ieri, în trafic, un bărbat care conducea un autobuz în care transporta copii, fără a deţine licenţă de transport şi având numărul de înmatriculare expirat.
Astfel, miercuri, în jurul prânzului, a fost depistat N. Marius, în vârstă 32 de ani, din localitatea Zimandul Nou, care un autobuz Volvo pe drumul DN 69, în localitatea Zimand Cuz, din direcţia Arad spre Oradea, transportând preşcolari.
În urma verificărilor rutieriștii au constatat că numerele de înmatriculare ale autobuzului sunt expirate din data de 13.03.2014, iar societatea deţinătoare a autovehiculului nu deţine licenţă de transport.
Amenda aplicată contravenienților este pe măsură, poliţiştii sancţionând societatea cu 9000 lei pentru punerea în circulaţie a autobuzului fără a deţine licenţă de transport. În același timp, autovehiculul nu mai poate circula o perioadă de 6 luni, fiind reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.
Comentariile portalului
@Alin Olteanu Este adevărat ce spune domnul nu vi se actualizează site-ul, la fel și la mine de pe mobil android nici cu refresh doar prin ștergerea istoricului din (...)
RomâniaFilm Nu o sa mai cred in OMS, ci în tanti Gina coafeza, influencerita de mare succes🤣
notaros nu e udmr ist dar sustine udmr ul care udmr vrea la putere si sustine pnl psd cea mai toxica alianta udmr s a repliat a gasit iar echilibrul (...)