sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Polițiștii de imigrări din Arad, în misiune de îndepărtare sub escortă a unor străini aflați în custodie publică

    de Special Arad | 27 ianuarie 2021, 5:01 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Comunicat. Polițiștii de imigrări din Arad desfășoară, astăzi, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 10 cetățeni străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor se va institui măsura de nepermiterea intrării în țara noastră pentru o perioadă de 5 ani.

    Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad, desfășoară, astăzi, 27 ianuarie a.c., o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 10 cetățeni străini, 5 din Afganistan, 2 din Siria și câte 1 din Irak, Somalia și Turcia, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, aflați în custodie publică.

    Pe numele cetățenilor străini a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă ca urmare a depistării în trecere ilegală a frontierei de stat. Până la punerea în aplicare a măsurii, persoanele au fost luate în custodie publică și cazate în centrul specializat de la Arad.

    Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.

    Astfel, la finalizarea demersurilor, cele 10 persoane sunt conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

    Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.