Polițiștii de frontieră au prins la Vărșand un român care încerca să treacă 8 migranți ilegal granița
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au desfăşurat acţiuni specifice în zona de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale. În urma activităţilor desfăşurate au fost depistaţi opt cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, la frontiera verde, beneficiind de ajutorul unui cetăţean român.
În data de 13.12.2022, în jurul orei 01.20, în urma unor activităţi desfăşurate pe linia preveirii şi combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand au observat, la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră, nouă persoane care se deplasau pe jos. Deoarece, acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că opt dintre cei conduși la sediu sunt cetățeni din Bangladesh, solicitanți de azil în România.
Împreună cu migranții în cauză, se afla un cetăţean român în vârstă de 28 de ani, care intenţiona să-i ajute pe străini să treacă ilegal frontiera în Spațiul Schengen.
În acest caz, poliţiştii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru cetățeanul român, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Este amuzant cum se țepuiesc ăștia! Ei între ei. Acuma va fi și mai multă armonie in sânul filialei. Și mai aflăm că "centralii" știu mai bine, decâ (...)
Cerșitul și sărăcia sunt încurajate și susținute dă politicieni.
Pai atunci, luati-i de pe străzi și aveți grijă de ei, sa nu mai ajungă sa cerșească. Sau mai bine, ati colabora toate instituțiile abilitate sa (...)