Polițiștii au verificat bicicliștii și pe cei care merg cu trotinete în municipiu
Astăzi, 18 mai, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul bicicliștilor și trotinetiștilor, în zona pistelor de biciclete din municipiul Arad.
În cadrul activității desfășurate polițiștii au oferit acestora veste reflectorizante-fluorescente și pliante conținând sfaturi preventive, totodată făcând recomandări pentru o deplasare pe bicicletă sau trotinetă în siguranță.
Pentru deplasarea în siguranță polițiștii rutieri fac următoarele precizări:
Bicicliștilor:
Să utilizeze echipamentul de protecție.
Bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată.
Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.
După lăsarea serii sau în condiții de vizibilitate redusă, să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și să doteze bicicleta cu far și ”ochi de pisică” pentru a reduce riscul de accidente.
Să se asigure temeinic înainte de a schimba direcția de mers și să efectueze semnalizarea.
Să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau să nu se agațe de alte vehicule aflate în mers.
Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă este interzisă.
Conducătorilor auto:
Să nu folosească benzile speciale destinate bicicliștilor. Este interzisă staționarea sau oprirea pe pistele speciale pentru biciclete.
Să păstreze distanța laterală regulamentară în depășirea oricărui vehicul pe două roți. Se recomandă ca la depăşirea unei biciclete distanţa laterală să fie de minimum 1,5 m.
Să se asigure temeinic înainte de a opri, de a vira sau de a schimba banda de rulare.
Să păstreze banda de circulație în viraje.
Să fie foarte atenți înainte de a deschide portiera autovehiculului.
Conducătorul auto este obligat să acorde prioritate de trecere când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi se intersectează cu un biciclist care circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare.
Polițiștii arădeni urează bicicliştilor și trotinetiștilor călătorii plăcute, în siguranţă!
Comentariile portalului
Din articol nu rezultă că eroarea din titlu ar fi o licență poetică. Altfel, cameleonismul , nu doar politic , al lui Falcă Gheorghe este un truism. Dar dacă v-am ruga frumos , (...)
E clar, dacă vine cu "chestii" populiste înseamnă că nu vine cu nici un proiect nou, se vor întoarce toată camarila la ciolan acele "calități" cu care rezonează Este (...)
Dacă spicul lui dân film nu începe cu 'No, așe, nu-i limba ,,dacă" orijinală!🤪