Polițiștii au prins o tânără arădeancă și un italian conducând drogați

Duminică, polițiștii au prins de două ori persoane care conduceau drogate. În primă fază, aceștia au prins un italian, iar apoi o tânără arădeancă.
Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat la data de 9 mai, un italian de 43 de ani, care conducea un autoturism pe D.N.79. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit în autoturism o țigară ce conținea o substanță verde cu miros înțepător și un pachet de foițe.
Italianul a fost testat cu aparatul Drugtest, iar în urma testării rezultatul a fost pozitiv pentru cocaină.
În noaptea de 9 mai, polițiștii comunei Vladimirescu au depistat în trafic o arădeancă de 22 de ani, care conducea un autoturism pe D.N.7. Întrucât existau suspiciuni, aceasta a fost testată cu aparatul Drugtest iar în urma testării a reieșit pozitivă pentru THC-5.
În ambele cazuri, conducătorii auto au fost transportați la unități spitalicești pentru recolarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate.
De asemenea, pe numele acestora au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Comentariile portalului
Fara legatura cu subiectul dar foarte interesant Domn Profesor va recomand un clip de pe youtube despre piata media de la noi. https://www.youtube.com/watch?v=4El4YojxUnc
Tocmai că nu mă aștept. Vedeți răspunsul cu Nr 2, plus varianta cu un investitor cu cap. Accentul este pe ”cap”.
Mersi de comentariu, ați reușit să explicitați răspunsul cu numărul 2.