marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Polițiștii au prins în tren, la vama Curtici, o femeie din Congo care a vrut să treacă ilegal granița

    de Special Arad | 30 iulie 2018, 1:09 PM | Știri Arad | Urmăriți

    1

    (foto: Poliția de frontieră)

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o congoleză, care a încercat să iasă din România folosindu-se de documentul altei persoane, ajutată de o persoană de sex masculin, cetăţean francez.

    În data de 29.07.2017, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pasageri in trenul cu destinatia Viena, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, o persoană de sex feminin însoţita de o persoană de sex masculin. La controlul de frontieră femeia s-a legitimat cu un document tip „Titre de voyage”- conventia 1951 si „Titre de sejour”, ambele eliberate de autorităţile din Franta, iar bărbatul s-a legitimat cu un paşaport eliberat de autoritățile din Franta.

    Cu ocazia inspecţiei documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că femeia nu este una şi aceeasi cu cea din documentele prezentate pentru control, motiv pentru care a fost condusă la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru cercetări, însoţită de bunăvoie de cetăţeanul francez M.G., în varsta de 52 de ani, susţinand că este soţia lui.

    În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia este cetăţean din Congo, se numeşte B.M.P., si are 39 ani. Femeia a declarat că documentul de călătorie prezentat i-a fost adus la Curtici de către bărbatul care o însoţea . A recurs la această metodă deoarece nu posedă o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen şi intenționa să ajungă în Franta.

    Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi i-au întocmit femeii acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, iar barbatului acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.