Polițiștii au dat duminică amenzi de 22.000 lei pentru nerespectarea restricțiilor Covid la Arad
Comunicat. În ziua de 9 mai, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 1.810 de persoane, verificate 73 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare ș.a.) și 45 de mijloace de transport în comun/persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 125 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.000 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea/libera circulație.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)