Polițiștii arădeni verifică transportatorii de material lemnos. Câte nereguli au fost constatate





Comunicat IPJ Arad. Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol ai I.P.J. Arad continuă acțiunile de verificare a operatorilor economici și transporturilor de material lemnos.
În acest context, în perioada 2-5 iulie a.c., au fost realizate 14 controale, din care 2 la un depozit de material lemnos și 14 transporturi de material lemnos. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, pentru nerespectarea prevederilor legale privind transporturile de lemne, în valoare totală de 37.000 de lei.
Totodată, au fost confiscați 40 de metri cubi de material lemnos, din care faptic, 8 metri cubi, și valoric, 32 de metri cubi de material lemnos. Valoarea totală a materialului lemnos confiscat este de aproximativ 15.000 de lei. Aceste controale sunt desfășurate permanent, atât la operatorii economici cât și la transporturile de material lemnos.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)