marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Polițiștii arădeni au primit șapte autoturisme noi. Vezi ce marcă

    de Special Arad | 23 octombrie 2015, 11:15 AM | Auto | Știri Arad

    0

    Autospecialele nou intrate în dotarea I.P.J Arad sunt prevăzute cu sisteme optico-acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier.

    Cele şapte autospeciale noi, marca Volkswagen Polo, au fost achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne.

    De asemenea, au fost prevăzute sumele de bani necesare pentru montarea sistemelor optico-acustice pe autospecialele intrate în dotarea I.P.J Arad în cursul anului 2015 şi distribuite structurilor de ordine publică.

    Citește și Scandalul Volkswagen ia amploare mondială! „Nu am fost sinceri, am dat-o în bară” – director companie

    Întregul efort de îmbunătăţire a mobilităţii Poliţiei Române are ca beneficiar final cetăţenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu poliţienesc de calitate.

    Programul de înnoire a parcului auto, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne şi aprobat de viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport destinate muncii operative, dintre care 15 motociclete, iar de la începutul anului 2015, i-au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, destinate structurilor operative şi celor de ordine publică.

    masini noi la politia arad (1) masini noi la politia arad (2)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.