Polițiști rutieri condamnați la ani grei de închisoare cu executare după ce luau șpagă de la șoferii străini! Un caz instrumentat de DGA Arad și DGA Bihor
Cinci subofiţeri de la Poliţia municipiului Salonta, acuzaţi că „vânau” şoferii străini de la care pretindeau şpăgi între 100 lei şi 300 euro ca să-i ierte de încălcarea Codului Rutier, reală ori nu, au fost condamnaţi, miercuri, la pedepse cu executare la Tribunalul Bihor, hotărârea instanţei nefiind definitivă.
Este vorba despre Dorel Crăciun, Kovacs Cristian, Milan Isai, Dorin Pojega şi Sorin Rus, trimişi în faţa instanţei în 2015, în urma unei anchete pornite de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi finalizate de cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Cercetările au fost bazate pe sesizările din oficiu ale poliţiştilor DGA Bihor, ca urmare a reclamaţiilor şi petiţiilor unor şoferi, unele depuse chiar la ambasade străine şi care reclamau faptul că li s-a cerut mită.
Pe 18 mai 2015, ofiţerii DGA Bihor şi DGA Arad, coordonaţi de Parchetul Curţii de Apel Oradea şi însoţiţi de o echipă de intervenţie a Jandarmeriei, descindeau la sediul Poliţiei Salonta şi la locuinţele agenţilor bănuiţi de luare de mită, ridicând bani, bijuterii şi carneţele în care unii dintre ei îşi notaseră „încasările”. După cele 8 percheziţii, patru dintre cei cinci poliţişti au fost reţinuţi, iar apoi prezentaţi la Tribunalul Bihor, unde au fost arestaţi pentru 29 de zile, în timp ce al cincilea a fost pus sub control judiciar.
Citește cum acționau cu click pe ebihoreanul.ro

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)