joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Poliția Română: Aproape 500 de infracţiuni au fost comise, în două luni, în incinta școlilor

    de - | 2 mai 2017, 8:55 AM | Naţional

    0

    În lunile februarie şi martie 2017, au fost înregistrate aproape 500 de infracţiuni în şcoli şi licee, peste 94% dintre acestea fiind săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ, potrivit Poliţiei Române, care mai anunţă că de marţi, poliţiştii vor fi din nou în teren în zona şcolilor, scrie Mediafax.

    „Elevii şi preşcolarii se întorc marţi la cursuri, după două săptămâni de vacanţă. În lunile februarie şi martie, poliţiştii au inclus, în itinerariile lor, cele 19.662 unităţi de învăţământ preuniversitar din ţară, desfăşurând zeci de mii de activităţi cu elevii, cadrele didactice, părinţii, cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene sau sub coordonarea prefecţilor. De mâine, efectivele Poliţiei Române vor fi din nou în teren, în zona şcolilor, grădiniţelor şi liceelor, pentru siguranţa elevilor şi fluidizarea traficului rutier”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

    Astfel, în lunile februarie şi martie 2017, au fost desfăşurate peste 5.000 de acţiuni pe linia prevenirii absenteismului şcolar, a respectării regulilor de circulaţie rutieră şi s-a asigurat intervenţia la 169 sesizări prin 112, fiind efectuate peste 1.300 de controale.

    În cele două luni au fost înregistrate 487 de infracţiuni, peste 94% dintre infracţiuni fiind săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ.

    Cele mai multe dintre infracţiunile sesizate au fost cele de loviri sau alte violenţe (peste 51%) şi de furt (aproximativ 30%), acestea fiind comise, în mare parte, în incinta şcolilor.

    Peste 3.400 de elevi care au absentat de la cursuri au fost identificaţi de poliţişti, iar pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sau a regulilor de circulaţie, au fost aplicate 2.121 de sancţiuni contravenţionale.

    Poliţiştii au fost angrenaţi în aproape peste 8.000 de activităţi, la orele de curs, au participat la peste 5.075 de şedinţe cu părinţii şi aproape 220 de întâlniri cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene sau sub coordonarea prefecţilor. Au fost, de asemenea, derulate 883 de proiecte, programe sau campanii la nivel local.

    La nivel naţional funcţionează 19.662 unităţi de învăţământ preuniversitar (6.316 în mediul urban şi 13.346 în mediul rural), cu 9 mai multe faţă de debutul anului şcolar în curs, în cadrul cărora sunt înscrişi aproximativ 3 milioane de elevi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.