sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Unde vă veți petrece vacanța?

    de E. Nola | 22 iunie 2024, 8:34 AM | Pola Zilei

    0

    Îi întrebăm, normal, înainte de toate și de toți, pe ai noștri mai petrecăreți decât ai lor.
    Punem întrebarea uitându-ne în jur și nu mai văzând pe nimeni pe aici. Prin Arad, normal. Cei care sunt obligați, se fac că plouă, abia așteaptă și ei să prindă câteva zile libere să plece.

    Și pentru că Facebooku’ e plin de postări și poze din cele mai exotice destinații, ne-am gândit noi așa, luptându-ne cu dogoarea caniculară din Grădiște, să vă întrebăm: la ce visați, unde v-ați duce dacă ați avea de toate: timp, bani, chef și nu în cele din urmă: obraz.

    Nu de alta, dar cei pe care i-ați ales s-au și dus deja. Cei mai mulți direct în Germania, la Campionatul European de Fotbal și numai de echipa României depinde cât vor sta ei pe acolo. După mine să stea mult și bine, în fond la primul meci spectatorii în galben au impresionat o lume întreagă, să stea până la finală dacă se poate. Fără să mai vorbim de Denis al nostru, arădeanul, cel care a ajuns în echipa primului tur de meciuri.

    Cum ar veni, nu asta ar fi problema, ci ușurința și superficialitatea cu care ai noștri aleși și realeși sau așteptând realegerea se aruncă în derizoriu. În poze zâmbind fals, epatând a bunăstare și de fericire mimată.
    Nu de alta, dar fericirea nu vine niciodată de afară…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.