Pola Zilei: Pe cine ați vedea de la Arad în guvern?
Având în vedere și luând în considerare că suntem în plină criză guvernamentală, iar ai noștri ca brazii se implică plenar în frunte cu primul om – de Gheorghe Falcă zicem, naturalmente, Isaura -, ne-am gândit, așa între două vaccinuri, pe cine ați vedea Dumneavoastră, stimații noștri mult mai așa și pe dincolo decât ai lor, de la Arad cu plăcere în guvernul care se formează în aceste zile.
Desigur prima opțiune e ca și închiriată, în fond omul se fotografiază lucrând la programul de guvernare și se vede prim-ministru la televizor, dar, ne-am gândit noi, încă odată după vaccin, că mai sunt și alții, chiar destui care tind spre cele mai înalte culmi ale progresului și fericirii.
Și pentru că guvernul, dacă va fi, va fi unul minoritar susținut de PSD, pe lângă liberali și unguri, poate-poate, mai prinde un post acolo și un pesedist. Că de USR nici vorbă, sunt crizatori după cum ne-a spus profu’ de fizică golfer de la Sibiu, deci vedeți-vă de treabă Domnilor.
Așa că ne-am gândit noi ce ne-am gândit, unguri în Arad nu am găsit, singurul mai cât de cât e oricum prefect, așa că, ia vedeți!













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)