Și te-ai dus, minune… Noaptea în care tenisul și întreg sportul mondial a plâns cu lacrimi amare

    de Lucian Dănilă | 24 septembrie 2022, 8:14 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Azi noapte am plâns. Nu doar eu ci majoritatea care a fost încântată în ultimele două decenii de tenisul lui Roger Federer, care l-a respectat pe sportivul Roger Federer și care îl admiră pe omul Roger Federer.

    A apărut în acest sport ca un adolescent râzgâiat, unul care rupea rachete, care certa arbitri, care gesticula întruna, dar a ajuns mai apoi marele „gentleman” al sportului alb, tenismanul iubit în orice colț al planetei, cel mai iubit jucător de tenis din istorie. A fost poate cel mai talentat din istoria tenisului, poate chiar cel mai bun dintre toți care au ținut vreodată racheta în mână, însă cu siguranță a fost cel mai adulat, cel mai dorit de marele public pe marile arene.

    Stilul său elegant de a juca, tehnica sa ireproșabilă, mișcarea în teren și ținuta sa au făcut din Roger Federer un idol al planetei. A cucerit tot ceea ce era de cucerit, toate turneele de Grand Slam, Turneul Campionilor, Cupa Davis, tot, tot tot. A câștigat doar din premii peste 130.000.000 de dolari și a fost vânat în aceste două decenii de toate marile branduri pentru a-și asocia imaginea cu ele.

    A apărut ca o minune imediat după apusul erei Pete Sampras. S-au intersectat puțin, dar Federer avea să aducă jocul lui Sampras la un nivel superior. Precum Sampras, Federer executa cu o nonșalanță incredibilă acel serviciu – voleu, dar în plus, Roger a venit cu un joc extrem de elaborat, cu stopuri nemaivăzute până atunci, cu un „forehand” cum nimeni n-a mai avut, cu acel rever cu o mână extrem de elegant și cu o mișcare de picioare care ne ducea cu gândul la cei mai celebri dansatori pe care i-a dat această lume.

    Părea perfect până în acea seară de la Paris în care a apărut Rafa Nadal, spaniolul care l-a învins pe zgura de la Roland Garros. Până în acea seară, Federer părea că se luptă doar cu istoria, cu statisticile și recordurile predecesorilor săi. Din acea seară de la Paris s-a născut o eră, una care avea să-l adauge după câțiva ani și pe sârbul Nole Djokovic și chiar pe britanicul Andy Murray, ultimul într-o mai mică măsură însă.

    Nu aș putea spune care dintre cei trei a fost mai bun, dar ce este cert este că cei trei, Roger, Rafa și Nole, au fost titanii celei mai frumoase ere din tenisul mondial, au fost tot ce a dat tenisul mai bun vreodată și au dat viață unor dispute, unor finale epocale, unele probabil chiar irepetabile.

    Statisticile îl pun pe Roger pe locul al treilea la numărul de Grand Slam-uri câștigate, dar nu știu dacă este relevant ce spun cifrele în cazul celor trei. Dintre cei trei, cu siguranță Federer a fost craiul, a fost cel care a rupt inimi, a fost cel care în accepțiunea fanilor a fost „Mister Perfect”.

    Cei trei, Roger, Rafa și Nole, au pus o stăpânire totală pe acest sport vreme de aproape două decenii. Au câștigat împreună 63 de turnee de Mare Șlem, ceea ce matematica ne traduce că cei trei au câștigat vreme de aproape 16 ani doar ei aceste trofee…

    Acum, cel mai mare dintre ei, cel mai iubit dintre ei, cel mai spectaculos și mai elegant dintre ei pleacă. Parcă și momentul plecării de pe marea scenă a acestui sport a fost aleasă perfect. La Londra, orașul în care a cucerit de 8 ori Wimbledon-ul, în fața a 20.000 de spectatori, într-o echipă cu cei mai buni tenismani ai Europei, Djokovic, Murray, Beretinni, Ruud, Norrie sau Tsitsipas, într-o seară în care a făcut echipă cu cel mai mare rival al său și marele său prieten, Rafa Nadal. Nici nu mai contează că au pierdut în fața americanilor Tiafoe și Sock, contează lacrimile celor doi titani ai sportului mondial de după meci. S-au ținut de mână precum doi copii și au plâns, iar alături de ei a plâns întreg tenisul mondial și chiar și cei care nu au nimic în comun cu acest sport. Iar în tribune erau toate legendele tenisului, dar, mai important, era toată familia lui Roger, tatăl, mama, cei patru copii și, evident, cea care l-a susținut în întreaga sa carieră, Mirka, soția lui.

    Federer a fost nu doar un tenisman fenomenal, ci un om excepțional, un sportiv cu un discurs de academician, cu un comportament de lord și cu un simț al umorului demn de cei mai mari comedianți. A fost perfect în teren și este perfect în afara lui.

    Cum ar fi arătat cariera lui Federer fără Rafa și fără Nole? Probabil cu mai multe titluri cucerite, dar poate cu o retragere mai timpurie și cu un minus valoare de partea elvețianului. Probabil Roger s-ar fi retras cu cinci, poate șase ani în urmă, sătul să tot câștige… Cei trei au crescut împreună, atât ca victorii, cât și ca valoare, și au făcut-o pentru că tocmai această rivalitate i-a motivat.

    Federer a plâns aseară, a plâns ca un copil și nu se mai putea opri. Lacrimile îi curgeau pe față concomitent cu lacrimile celor din tribunele O2 Arena sau a celor care la 3 noaptea, ora României, îi vedeau discursul în direct la televizor. Și au fost mulți. Răspunsurile la întrebările lui Jim Curier au fost toate întrerupte de reprizele de plâns, dar chiar el ne spunea că deși plânge, „nu sunt trist, sunt fericit și vă mulțumesc tuturor pentru tot. Aș repeta oricând această călătorie”.

    Iar noi nu putem decât să-i mulțumim că l-am însoțit în această călătorie, că am fost extaziați de spectacolul său, că am avut norocul să-i fim contemporani. Și de aceea am plâns împreună cu el și pentru el. Azi noapte a plâns întreg tenisul, cu lacrimi amare, iar fotografia în care Roger și Rafa plâng unul lângă altul ar putea ajunge peste ani în cele mai mari muzee ale lumii. Pentru că ambii sunt legende, la fel ca Nole Djokovic.

    După două decenii de perfecțiune, te-ai dus minune. Tenisul și întreg sportul mondial a plâns azi noapte cu lacrimi amare. Știm că viața merge înainte, îi vom mai vedea poate încă câțiva ani pe Rafa și pe Nole, apoi vom plânge amar și la plecarea lor. Ne vom delecta cu Alcaraz sau Zverev, dar parcă această lume bogată a tenisului a rămas aseară atât de săracă fără Roger.

    Odată cu retragerea lui Federer s-a încheiat o eră, cea mai frumoasă care a existat vreodată. Mulțumesc, Roger, mulțumesc pentru toate clipele în care te-am admirat ca sportiv și ca om în această călătorie minunată a ta pe Everestul tenisului mondial.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.