Pola Zilei: Cine să fie primar de Zilele Aradului?





Văzând bâlbâielile recente la nivelul conducerii superioare a orașului, ne-am gândit că ar trebui introdus și la noi obiceiul ancestral al înlocuirii momentane și simbolice a „regelui” cu saltimbancul său mult iubit.
S-a practicat mult în evul mediu, s-a păstrat și până acum, mai ales de sărbători, alegerea unui oarecare în locul înalt cu pricina. Iar în zilele când ”regele” este înlocuit cu alter-egoul său umoristic, legile se schimbă, devin posibile lucruri până atunci imposibile, lumea poate apela la acest primar în cazul nostru de câteva zile. Șă-i spună tot ce îl doare, tot ce ar dori, să audă astfel prin ricoșeu și primarul cel real.
În cazul nostru este cam evident că Bibi este depășit de evenimente, nu mai știe unde să dea și unde să nu dea banii, unde să meargă și unde să se abțină. Cu unul ales pentru zece zile aceste probleme s-ar rezolva, s-ar putea duce unde dorește, chiar și în pădure, nimeni nu ar mai avea treabă cu zaiafetul de pe UTA sau lipsa banilor pentru pentru Filarmonică.
De restul nici nu mai vorbim, încă e vacanță, iar iarna este departe, așa că ia vedeți, ai noștri mai cu umor decât cei ai lor, cine ar putea fi primarul-clown potrivit de Zilele Aradului?
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo