sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Cine-i de vină pentru faptul că gunoaiele ne sufocă?

    de Special Arad | 27 aprilie 2018, 11:10 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    0

    (foto: TNS)

    Cert este că pubelele nu sunt luate de nimeni, gunoiul crește prin curțile arădenilor precum iarba, cu toate acestea nimeni nu este de vină.
    Cel puțin, nimeni nu recunoaște, aruncând castanul fierbinte unde apucă. Mai mult decât atât, există o categorie de arădeni care sunt foarte linistiți, nu e nicio problemă, spun ei, ce ați vrea, să sărim în câteva zile peste decenii de civilizație și organizare?
    În fond, treaba ar trebui să fie simplă: pleacă un operator – Polaris în cazul nostru – vine altul (Retim) și o ia de unde a lăsat-o predecesorul.
    Da, numai că ar fi așa dacă oamenii s-ar pricepe și le-ar păsa de ce fac si cum fac, nu doar de banii pe care îi primesc pentru ceea ce nu fac sau fac prost și aiurea.
    Aradul fiind împărtit între înțelegători și revoltați peste măsură, noi încercăm să mergem pe mijloc si să aflăm ce și cum.
    Și pentru cine!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Cine-i de vină pentru faptul că gunoaiele ne sufocă?

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.