Pola Zilei: Cine este responsabil pentru tragedia din Israel?
Îmi asum riscul acestei întrebări, știut fiind că merge spre zone în care disputele sunt vechi de când e lumea.
Cu toate acestea mă risc, văzând reacțiile care încearcă să oculteze motivația și trecutul. Cu atât mai mult cu cât majoritatea celor care se produc pe site-urile de socializare au cunoștințe istorice și social-politice precare, puțin cunoscând, de exemplu, faptul că Israelul și Arabia Saudită erau în fața unei înțelegeri bilaterale care schimba efectiv datele problemei. Având în vedere înțelegerile anterioare cu Egipt, Maroc, Sudan, Iordania, Bahrein și Emiratele Unite, înțelegerea cu Arabia Saudită, țară în care se află locurile sfinte ale Islamului, Medina și Mecca, exista pericolul pentru palestinieni să rămână izolați în cadrul acestei lumi.
Cunoscând toate acestea, inclusiv intențiile SUA și UE de a asigura palestinienilor un stat autentic, întrebarea nu este fără rost acum, când, după atacul Hamas din sâmbăta trecută, tragedia este în plină desfășurare și pare fără soluție.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)