joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Cine cu cine se mai schimbă la PNL Arad?

    de E. Nola | 25 iulie 2020, 12:46 PM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    7

    După moartea dinainte anunțată a candidaturii lui Sergiu Bîlcea, apar noi întrebări cu privire la frământările din cadrul filialei PNL conduse cu mână din ce în ce mai puțin fermă de europarlamentarul arădean, fost primar și fost vicepreședinte județean.

    De fapt, dacă ne gândim mai bine, Sergiu Bîlcea era pregătit să pornească pe drumul început acum 20 de ani de superiorul său de partid, în fond așteaptă alegerile care nu mai vin din poziția de vice la județ.

    După câte ni s-a spus în cele din urmă, Bîlcea va deveni viceprimar sub Bibarț, ceea ce schimbă toată rânduiala de până acum, dacă avem în vedere că Bibarț era și mai este pe primul loc al candidaturii peneliste arădene la Camera Deputaților.

    Mutarea ar putea declanșa în viitorul apropiat o reașezare fulminantă a structurii peneliste, începând chiar cu Gheorghe Falcă și terminând cu Sorin Ghilea.

    Ia să le vedem.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Cine cu cine se mai schimbă la PNL Arad?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Daca il alunga pe falca la bunici in teleorman, aradul va reinvia
      vrem sa fie schimbat si Cionca cu unul mult mai bun, asta nou sa fie macar sef de sala sa se vada ca sunt imbunatatiri in sistemul de alegeri a oamenilor ca ne-am saturat de ospatari, focisti sau paznici in parcari de tiruri

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Ion

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.