Pola Zilei: Cine ar trebui schimbat ca să fie numit director la MARTA?





Văzând că mai nou la Arad este vremea schimbărilor de directori și adjuncți, redactori șefi și alții care depind de bunăvoința administrației bibisciene, ne-am gândit, cum de nu au reușit să găsească unul pentru din ce în ce mai vestitul HUB MARTA, știți centrul acela cultural care s-ar face în fosta clădire a fabricii de automobile din Arad, prima de altfel de pe teritoriul actual al țării.
Acuma este drept că bugetul, prevăzut și aprobat, este cam mic, o nimica toată de 300 de mii de lei pentru anul acesta, mai puțin decât un plan de fezabilitate executat de cine trebuie. E drept că au și fost puse condiții selective, ca nu cumva să apară pe acolo la concurs oameni mai puțin doriți de conducerea superioară a partidului, recte Ghiță Bruscelezul.
Nu de alta, dar așa a fost exclus cel care a gândit totul și a și fost director de centru cultural vreo 10 ani sub domnia de la Primărie al aceluiași bruscelez. Nu-i mai spunem pe nume, are el probleme destule și așa.
Mai bine să ne întrebăm cine ar fi capabil să întrunească criteriile lui Bibi și Ghiță, că Faur nu are treabă, iar Cheșa, săracul, încă se uită după mingea pe care ar trebui să o bage în poartă.
Ia, să-i vedem, așa la repezeală.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?