Pola Zilei: Care este după DVS cea mai tare realizare a Consiliului Județean Arad în cei 30 de ani de existență?





Chiar dacă acum cinci ani au sărbătorit 25 de ani, un sfert de veac cum ar veni, nici peste cei treizeci de ani de existență nu aveau cum să treacă cei aflați în subordinea lui Iustin Cionca, pardon, Gheorghe Falcă.
De altfel, observăm cu mirare că corpul conducător al județului stă mult mai bine la imagine precum cel al orașului. Ajunge să ne gândim la prezentarea de haine de epocă – mă rog, vorba vine – de la începutul săptămânii, târgul produselor arădene și altele mai recente, ca să realizăm că fostul nostru coleg Andrei Ando nu stă degeaba pe acolo și face perfect ceea ce nu i-a ieșit în presă: propagandă.
Altfel n-avem ce spune, chiar dacă zilele Domnului Cionca sunt numărate ca președinte – știm și urmașul, dar vă lăsăm să fierbeți în suc propriu –, Domnia Sa a făcut tot ce a depins de capacitățile sale să realizeze polul liberal la nivel de județ, să urmeze cu sfințenie directivele șefului de partid.
Așa că asta este, avem în loc de Comitetul Județean de Partid de pe vremuri unul botezat Consiliul Județean. Ar putea fi tot de partid dacă realizăm că la județ, de când sunt tot același partid care poartă eșarfa tricoloră, recte PD, PDL, iar mai nou PNL. Am început cu Dan Ivan, am continuat cu Domnul Parpală, ca de atunci cu Seculici, Matula, Ioțcu și Cionca să mergem înainte dintr-o victorie în alta.
Așadar, întrebarea din titlu vine de la sine:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)