Pola Zilei: Care ar fi prima măsură pe care ați lua-o ca primar al Aradului?





Având în vedere că suntem în plină campanie electorală, într-una din care nici nu mai ieșim decât la anul, observând și mișcările de trupe de la partide în urma cărora avem deja cel puțin patru concurenți la primăria Aradului, ne-am gândit noi ce ar fi dacă le-am oferi din timp temă de meditație cu privire la rolul și rostul lor în viitor.
Știut fiind plăcerea arădeanului de a spune lucrurilor pe nume, cel putin pe numele pe care îl știe și el, având în vedere și faptul că lunga domnie a lui Ghiță Falcă a dus orașul într-o direcție din care cu greu va putea ieși, am creionat și noi câteva măsuri la nivelul minții odihnite al arădeanului aflat la cafeaua de dimineață sau chiar de amiază într-un week-end în care femeile și-au primit buchetele de narcise, zambile și ghiocei, de restul să nici nu mai vorbim aici, așa că arădeanul liniștit poate gândi în voie la lucruri mărețe.
Comentariile portalului
== FALS -- SUNT VIITOARELE HAIMANALE POLITICE CARE IAU PULSUL STRAZII . == ASA A INCEPUT SI PUSHCULITZA LA BRAD , CIONCA CA OSPATAR PE LA PECICA ,ETC
Ai făcut cursul de slugărnicie sau scuzele cerute sunt de fapt o reacție a lezării demnități false de "cetățean european"? Îți ceri scuze pentru (...)
ADN pe clanta ambasadei Frantei !