Pola Zilei: Care a fost manifestarea din cadrul Zilelor Aradului care v-a dat gata?





Gata, până ajungeți să citiți cu toții această „polă” se face septembrie. Intrăm în toamnă, chiar dacă tot în caniculă, dar, după lunga vară fierbinte, urmează luni în care cei chemați se pun pe treabă, cei nechemați, de asemenea.
Începe școala, încep cursurile universitare, începe campania pentru alegerile care ne vor da același Parlament, dar un președinte mult diferit de Johannis. Nicio pagubă, atâta doar că cei cu adevărat cu șanse nu prea vorbesc altă limbă decât româna, ceea ce, în condițiile date, nu e neapărat liniștitor.
Așa că facem o ultimă sinteză a verii arădene, întrebându-vă – mă rog, dacă erați pe aici, nu pe insule și peninsule – ce v-a captat mai tare dintre evenimentele organizate de Primărie la 190 de ani de la nașterea orașului liber al Aradului. Nu de alta, dar sunt mulți care au fost încântați de focurile de artificii, alții de concerte și au mai fost și alții care nu puteau dormi din cauza asta.
Indiferent însă, Aradul merge înainte, organizatorii anunțând deja viitorul luminos. Asta dacă îi vom alege din nou. Să vedeți atunci serbări galante în vara care urmează!
Comentariile portalului
Cam subtire comentariul,citeva puncte citez-Nefiind dotați sau talentați, având o cultură precară, n-au cum să aprecieze competența, cinstea și onestitatea. Sa apreciezi asa ceva nu (...)
Asta cu Dunning-Kruger e tare de tot, vorbind in general fara atac la persoane termenul a fost inoculat in creierasul multor #rezisti fara ca ei sa stie ce inseamna in (...)
Un proiect ambițios care ar putea revitaliza zona Grădiște. Este important ca dezvoltarea urbană să țină cont de nevoile comunității și de infrastructura existentă. Sper ca (...)