Podul roșu din Micălaca apare într-o campanie CFR. Compania atrage atenția asupra pericolelor de pe calea ferată
Podul roșu de tren din Arad, care trece peste râul Mureș, din cartierul Micălaca către Subcetate, apare într-un video realizat de Căile Ferate Române prin care compania atrage atenția asupra pericolelor la care se expun oamenii care se pozează pe șine.
„15 oameni au murit, iar 41 au fost răniţi, în ultimii 5 ani, în urma electrocutării pe calea ferată. Sunt cifre dramatice, care au determinat CFR Infrastructură să lanseze o campanie de conştientizare a pericolelor de pe calea ferată, în special a celor care vor să-şi facă selfie-uri pe trenuri. Compania avertizează că fotografiile realizate pe tren sunt fatale, iar asta pentru că persoanele care urcă pe vagon sau pe locomotivă devin un fel de paratrăsnet. Iar riscurile de electrocutare pot apărea şi dacă sunt atinse, pe lângă instalaţiile electrice, locomotiva sau vagoanele. De asemenea, sunt interzise şi fotografiile pe calea ferată”, se arată într-un articol Digi24.
Mesajul CFR Infrastructură este destinat şi şoferilor, care sunt sfătuiţi să nu uite de regulile de circulaţie, atunci când întâlnesc o trecere la nivel de cale ferată.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)