Pistol și țigări de contrabandă, confiscate dintr-o casă din Vârfurile, în urma unor percheziții
Comunicat. La data de 8 martie, polițiștii orașului Sebiș împreună cu cei ai Secțiilor 9 și 10 Rurală Sebiș și Gurahonț, au pus în executare, două mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane, din localitatea Vârfurile, județul Arad, bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 53 de ani împreună cu soția sa de 44 de ani, ar fi comercializat pe parcursul anului 2021 și 2022, la cele două societăți comerciale pe care le dețin, în localitatea Vârfurile, țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.
În urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor cantitatea de 4.720 de țigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător, de diferite mărci, precum și un pistol revolver calibru 380 și 35 cartușe, calibru 9 mm.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a întregii stări de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)