vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pietonii care ignoră regulile de circulație, pot fi amendați cu sume între 290 și 435 de lei

    de - | 9 august 2018, 10:40 AM | Naţional

    0

    Codul rutier nu reglementează numai circulația vehiculelor, ci conține și prevederi legate de obligațiile pe care le au pietonii în trafic. În acest articol prezentăm ce reguli trebuie să respecte pietonii atunci când circulă pe drumurile publice.

    Pietonii sunt obligați, atunci când sunt în trafic, să circule pe trotuare sau, dacă acestea nu sunt disponibile în respectiva zonă, să circule pe acostament, adică pe marginea, de cele mai multe ori nepavată, a drumului. Lor le este interzisă circulația pe pistele de biciclete care sunt marcate corespunzător și pe autostradă.

    Apoi, pietonii pot traversa un drum doar atunci când semaforul pentru ei este de culoare verde. Când culoarea verde a semaforului devine intermitentă înseamnă că semaforul urmează să afișeze semnalul roșu, iar pietonii trebuie să grăbească trecerea și, dacă drumul are un refugiu central sau un spațiu pe unde nu circulă mașinile, pietonii trebuie să aștepte acolo schimbarea culorii semnalului semaforului. Astfel, pietonii nu pot începe traversarea drumului atunci când semnalul de culoare verde al semaforului este intermitent sau atunci când semnalul este de culoare roșie.

    O altă situație în care pietonilor le este interzisă traversarea este atunci când se apropie un vehicul al serviciilor de urgență (poliție, pompieri etc) cu girofarurile și sirena pornite. De asemenea, pietonii nu trebuie să traverseze prin spatele sau fața vehiculelor orpite în stațiile mijloacelor de transport, decât dacă acolo există o trecere de pietoni.

    Regulamentul de aplicare a Codului rutier stabilește că pietonilor le este interzisă traversarea străzii prin alte locuri decât cele permise, ocuparea părții carosabile pentru a împiedica circulația și prelungirea timpului de traversare a unui drum public, oprirea sau întoarcerea pe trecerile de pietoni simple, adică cele nesemaforizate.

    De asemenea, pietonilor le este interzisă traversarea unei căi ferate atunci când barierele sunt coborâte sau când sunt pornite semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată. Atunci când traversează o cale ferată, pietonii trebuie să se asigură că nu vine niciun tren din nicio direcție.

    Pietonii ar trebui să știe că și ei, alături de conducătorii auto, au obligații legate de semnalizările polițiștilor aflați în intersecții. Astfel, aceștia trebuie să respecte indicațiile polițistului care dirijează circulația și trebuie să traverseze drumul, să grăbească traversarea acestuia sau să se oprească la semnalele polițistului.

    Suplimentar, pietonii care sunt nevoiți să circule noaptea pe partea carosabilă a drumului, deoarece nu există trotuare sau acostament în zonă, trebuie să aibă aplicate pe haine elemente fluorescent-reflectorizante sau să aibă asupra lor o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.

    Pietonii care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice vor fi sancționați cu amenzi din clasa I de sancțiuni, adică vor primi două sau trei puncte-amendă. În condițiile în care punctul-amendă are valoarea, în acest an, de 145 de lei, amenzile pe care le pot primi pietonii care ignoră regulile de circulație sunt cuprinse între 290 și 435 de lei.

    Sursa: avocat.net

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.