Petrolul a pierdut în prelungiri, pe propria arenă, cu Voluntari! Luni vine la Arad





Petrolul a pierdut meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari printr-un penalty transformat de Daniel Florea în minutul al doilea al prelungirilor dictate de arbitrul Cătălin Găman. A fost primul meci disputat de Petrolul în Superliga după șase ani de absență.
Echipa antrenată de Nae Constantin a condus ostilitățile partidei mai ales în prima parte a meciului, parte în care a și marcat un gol prin mijlocașul Dumitriu, dar arbitrul Găman l-a consultat după analiza VAR pentru un offside la Ivanovschi. A fost o decizie interpretabilă, dar „centralul” a considerat că atacantul macedonean a influențat câmpul vizual al portarului Popa.
Unicul gol al partidei a fost marcat în urma unui penalty comis de Tamaș la fostul său coleg din defensiva celor de la Voluntari, Igor Armaș. Penalty-ul a fost transformat de Daniel Florea. Tamaș l-a lovit cu cotul în față pe Armaș, fază la care arbitrul Găman nu a mai fost să consulte imaginile video, el având confirmarea de la arbitrii din camera VAR.
Petrolul este singura echipă care a pierdut pe teren propriu în etapa inaugurală a Superligii. În ciuda înfrângerii, Petrolul a avut o evoluție bună, a arătat că are ritm, a împins jocul spre poarta celor de la Voluntari mai ales pe zona centrală sau pe banda stângă, acolo unde Țicu a avut o evoluție foarte consistentă.
Luni, Petrolul vine la Arad pentru un meci cu UTA după ce gruparea arădeană a avut o evoluție catastrofală la Pitești în meciul cu FC Argeș, scor 0-2, poate cea mai slabă evoluție a unei echipe din Superliga în prima etapă din noua ediție de campionat.
Petrolul – FC Voluntari 0-1 (0-0)
Daniel Florea 90+2 – din penalty
Petrolul: Avram – Meijers, Tamaș, Huja – Pashov, Dumitriu (72 Jaif), Seto (58 Cebotaru), Țicu – Cioiu (58 Bratu), Ivanovski, Grozav (87 Măzărache)
Rezerve: Moroz, A. Olaru, Velisar, Borța, Cebotaru, M. Bratu, Tucaliuc, Măzărache, Jair
Antrenor: Nicolae Constantin
Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș, A. Vlad – Meleke (72 Tavares), Droppa (61 Răduț) – Rață (81 Merloi), Costin, Marcelo – Nemec (61 Florea)
Rezerve: Rîmniceanu, Aliji, Maronne, Andreș, Răduț, Tavares, L. Fulop, D. Florea, Merloi
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru central: George Găman; A1: Adrian Popescu; A2: Stelian Slabu;
Arbitru VAR: Viorel Flueran;
Arbitru AVAR: Valentin Avram
Comentariile portalului
Asta i culmea! iarăși lupul paznic la oi ? nu .
oare nu se poate face nimic cu acea statie de compostare pentru ca mirosurile afecteaza toata zona adiacenta a acesteia (gradiste, 6 vanatori, poltura ) ? intr-o parte a orasului se simte mirosul (...)
lucrarea este compromisa cine plateste ; proiectant sa executant ; dar la noi se poate folosi pt, biciclete ca tot avem si avem o noutate