sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Peste 500 de condamnați eliberați în urma recursului compensatoriu au comis noi crime, violuri și tâlharii

    de - | 3 noiembrie 2019, 10:38 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    (foto: deschide.md)

    Ministerul Justiției anunță, într-un răspuns la o interpelare formulată de deputatul PNL Florin Roman, că în perioada octombrie 2017 – septembrie 2019 peste 21.000 de condamnați au fost eliberați în baza recursului compensatoriu, dintre care peste 500 dintre aceștia au recidivat, informează Europa FM.

    „509 deținuți care au fost eliberati în baza legii recursului compensatoriu, așa-zisa promoție Tudorel Toader, au comis noi infracțiuni violente. Aici vorbim de crimă, viol, tâlhărie, pedofilie, act sexual cu un minor, pornografie infantila etc. Este răspunsul oficial al ministrului Justiției la o interpelare pe care am adresat-o in calitate de deputat PNL. Ministrul Ana Birchall mă mai informează că numărul celor care au beneficiat de beneficiile recursului compensatoriu de la intrarea în vigoare a legii este de 21.049 de persoane. Dintre acestea, mai mult de 7.000 au fost cazuri de infracțiuni deosebit de periculoase, omor, viol, tâlhărie calificată etc. 1.877 de persoane eliberate au fost reîncarcerate, iar 509 deținuți eliberați din nou au comis noi crime, violuri și tâlharii! Tot ministrul Justiției răspunde oficial unei alte interpelări în care îmi comunică faptul ca la nivelul lunii august, după drama de la Caracal, guvernul Dăncilă a pregătit un OUG de înăsprire a pedepselor pentru cei care comit fapte grave, spre limitele maxime, însă acel proiect a rămas în aer”, a transmis Florin Roman într-un comunicat de presă.

    PNL solicită PSD să abroge recursul compensatoriu, mai susține liberalul.

    Sursa: europafm.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.